Supriza momentului vine de la dreapta ministrului Cuc, inventatorul autostrăzilor-muzeu. Astfel, directorul general al CNAIR, Sorin Florin Scarlat, cunoscut ca apropiat al ministrului Cuc, a emis, pe 26 august, o împuternicire prin care este uns mare șef la CNAIR Cluj numitul Eugen Cecan (foto).
Cecan a mai fost director mare tot la Cluj, numai că, prin 2014, DNA-ul local a constatat că Eugen Cecan a folosit oameni și utilaje în folosul unei companii deținute chiar de fiul său, Bogdan Paul Cecan. Pe 30 septembrie, în același an, s-a dispus urmărirea penală a lui Cecan senior pentru abuz în serviciu, încadrare schimbată, pe 31 februarie 2017, în abuz în serviciu în formă continuată și fals intelectual.
Mai mult, directorul general Scarlat a fost înștiințat de filiala de la Cluj de aceste lucruri, precizându-se că pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca există dosarul 15613/211/2019, înregistrat pe 28.06 2019 având ca obiect delapidarea, dosar în care Eugen Cecan are calitatea de inculpat, iar CNAIR SA este parte civilă!
În aceste condiții, Scarlat, omul lui Cuc, îl pune din nou în fruntea bucatelor pe același Cecan, cel de-i făcea lucrările fiului cu oamenii și dotările CNAIR și care mai este acuzat și de delapidare. Și uite așa, ministrul Cuc devine tartorul și protectorul penalilor din CNAIR!
Au fost puse în executare sentințele judecătorești
Eugen Cecan a confirmat faptul că a fost numit în funcția de director general al Direcției de Drumuri și Poduri Cluj, în baza unei sentințe judecătorești rămase definitive, a Curții de Apel Iași. ”Am fost demis abuziv în luna august 2017, în urma unor jocuri și înțelegeri politice. Între timp, la data de 26 iulie 2018, Tribunalul Iași a emis Hotărârea 1174/2018, prin care s-a dispus anularea deciziei Consiliului de Administrație CNAIR, prin care am fost demis abuziv. Ulterior, în apel, Curtea de Apel Iași, la data de 17 ianuarie 2019, prin Hotărârea 11/2019, a confirmat hotărârea Tribunalului Iași, prin care am fost repus în drepturile anterioare datei la care am fost demis abuziv”, a declarat Eugen Cecan.
Directorul DRDP Cluj susține că fostul director al CNAIR, Narcis Neaga a refuzat să pună în executare prevederile celor două decizii judecătorești, drept pentru care a depus o plângere penală împotriva acestuia, pentru infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești. ”La data de 22 februarie 2019, CNAIR a emis dispoziția 275, prin care am fost repus în funcția de director general al DRDP Cluj. În aceeași zi, Narcis Neaga în videoconferință a anunțat că toate atribuțiile mele de coordonare, au fost delegate unei alte persoane, eu urmând să coordonez doar activitatea Serviciului de Sănătate și Securitate în Muncă. Dispoziția 275 încalcă grav prevederile deciziilor instanțelor de judecată drept pentru care am depus plângerea penală împotriva lui Narcis Neaga și a CNAIR. În prezent, consider că prin decizia actualului director general Sorin Scarlat s-a dispus respectarea deplină a hotărârilor judecătorești ale Tribunalului Iași, respectiv a Curții de Apel Iași”, a mai spus Cecan. Acesta a mai adăugat că după refuzul lui Narcis Neaga și a CNAIR de a respecta cele două decizii judecătorești, definitive și irevocabile, a dat din nou în judecată CNAIR, prin care solicită obligarea acestei instituții la daune și la obligarea de a pune în executare, în tocmai, a dispozițiilor stabilite de judecători. Procesul se află pe rolul Tribunalului Iași.
Despre dosarul penal la care se face referire, directorul DRDP Cluj a declarat că se bucură de prezumția de nevinovăție și că are încredere în instanțele de judecată care vor dispune achitarea lui pe motiv că fapta nu există.