Procurorii anticorupție de la Suceava au trimis în judecată 28 de persoane, pentru fraudarea examenelor de obținere a permisului de conducere. În acest caz, este vorba despre al șaselea dosar penal trimis în judecată, pentru fapte de corupție, în legătură cu activitatea polițiștilor de la Serviciul de Înmatriculări și Permise de Conducere.
DNA anunță faptul că un dosar de corupție care se referă la activitatea infracțională a polițiștilor de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, a fost trimis în judecată.
Printre persoanele acuzate se numără polițiști, instructori de la școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere pentru un număr de 50 de candidați, în cursul anului 2020.
Cine sunt acuzații
În comunicatul DNA se arată că mai mulți polițiști, ofițeri și agenți, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție.
Este vorba despre:
* Obreja Radu Ionuț, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul Suceava, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată.
* Finiș Florin Valy, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a infracțiunii de luare de mită.
* Perijoc Gheorghe Ionel la data faptelor agent de poliție la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la luare de mită în formă continuată,
* Boaru Marius Ioan, Mihăilă Tudor Marius, Mihăiescu Leon Ionuț, la data faptelor agenți de poliție și examinatori, care sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată.
* Macoviciuc Nicolae Cezar, la data faptelor agent de poliție și examinator, pentru comiterea infracțiunilor de, constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată.
* Butnaru Paul Alexandru, la data faptei inginer de sistem la Compartimentul Informatic, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
4.500 de euro pentru un permis de conducere
Printre cei 28 de inculpați se numără și 20 de instructori de la mai multe școli de șoferi din Suceava.
Procurorii DNA susțin că polițiștii implicați au făcut parte dintr-o rețea care solicita diferite sume de bani, pentru fraudarea examenului pentru obținerea permisului de conducere.
”Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul Obreja Radu Ionuț împreună cu ceilalți polițiști examinatori ar fi pretins și primit de la elevi/cursanți, prin intermediul unor administratori, instructori sau persoane fără calitate specială, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 100 lei și 4.500 euro”, se arată în comunicatul DNA.
Procurorii au dispus instituirea unui sechestru asiguratoriu pentru suma de 100.900 euro, 350 dolari americani, 1.800 lire sterline și 48.800 lei.