LA SFAT CU PSIHIATRUL.Tenebrele lumii virtuale

LA SFAT CU PSIHIATRUL.Tenebrele lumii virtuale

Abuzul sexual, exploatarea sexuală și ademenirea online a copiilor în scopuri sexuale pot fi săvârșite şi cu utilizarea tehnologiilor informaționale.

Toate aceste acțiuni sunt ilegale și trebuie raportate. Copiii pot fi ademeniţi pentru a fi implicaţi în activități de exploatare sexuală precum prostituția, producerea materialelor cu abuz sexual (pornografia infantilă) sau trafic de fiinţe umane. Deși mulți dintre agresori nu-și întâlnesc niciodată victimele în viața reală, acțiunile lor sunt abuzive și ilegale.     Abuzul sexual asupra copilului înseamnă implicarea acestuia într-o activitate sexuală pe care nu o înțelege, asupra căruia nu îşi poate da acordul informat şi pentru care nu este încă pregătit din punct de vedere al vârstei și al dezvoltării sale. Un astfel de abuz poate avea loc oriunde: online, la telefon sau prin intermediul camerelor web, acasă sau la şcoală. Acţiunile abuzive pot fi săvârşite de cineva din cercul de încredere al copilului sau chiar de către o persoană străină, contactând copilul în mod intenţionat pentru a stabili o relaţie de prietenie, dragoste şi încredere. Între acțiunile care sunt considerate abuzuri, enumerăm urmatoarele: inițierea de discuții pe teme intime şi despre sex; expunerea copilului la nuditate; arătarea de materiale cu conținut pornografic unui copil; expunerea unui copil la activitatea sexuală a unui adult; îndemnarea sau obligarea unui copil să-şi atingă părţile intime ale corpului; fotografierea sau filmarea unui copil în ipostaze sexuale; publicarea și diseminarea materialelor cu abuzuri săvârșite asupra copiilor.     Pentru a menţine legătura şi a păstra în secret abuzul, persoana adultă va folosi tactici de manipulare pentru a-l face pe copil să se simtă rușinat sau vinovat de ceea ce a văzut, a discutat sau a transmis online. Un abuz sexual va lăsa urme adânci în sufletul, comportamentul şi personalitatea copilului. El se va simți umilit, înjosit, intimidat, rușinat şi vinovat. Îi va afecta negativ imaginea şi respectul de sine, încrederea în forțele proprii. Aflați într-o asemenea situație, unii copii ajung în depresie, adoptă comportamente de automutilare, au tendinţe suicidare sau fug de acasă. Copiii neinformați cu privire la riscurile online, care sunt într-o relaţie defectuoasă/problematică în familie, sunt hărţuiţi sau se simt izolaţi de semeni, sunt mai vulnerabili riscului de abuz online.     Deseori, copiii care trăiesc astfel de relaţii și situaţii evită să vorbească despre ce li se întâmplă cu un prieten, adult de încredere, părinte sau profesor tocmai pentru că trăiesc sentimentul de singurătate şi neîncredere. Nevoia de a fi auzit, acceptat, este exploatată de către agresor, simulând înţelegere, afecţiune, încurajând copilul să se destăinuie astfel căpătându-i încrederea. De regulă, aceşti copii sunt aleşi de abuzatori deoarece fac parte din categoria celor care evită dezvăluirea dificultăților pe care le întâmpină.     Dacă suspectați că un copil a fost abuzat sexual online sau cineva încearcă să-l amenințe prin publicarea fotografiilor sau imaginilor compromițătoare, sfătuiţi copilul: să oprească comunicarea cu acea persoană; să nu trimită alte materiale; să păstreze dovezile, să nu șteargă conversaţia; raportati abuzul. Metode de protecție a copiilor împotriva abuzurilor online: stabiliţi împreună cu copilul reguli de siguranţă și comportament online; explicați copilului riscurile comunicării online cu persoane străine; ajutați copilul să seteze corect măsurile de securitate ale contului online; comunicați deschis şi frecvent cu copilul; educați copilul despre ce înseamnă abuzul sexual; asigurați-vă că știți în permanenţă unde se află copilul şi mai ales cu cine; informați-vă despre semnele abuzului sexual asupra copiilor.   Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, profesor universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați,  cu clinica Helicomed din Iași și coordonează site-ul de specialitate LaPsihiatru.ro