În literatura de specialitate sunt folosite mai multe denumiri pentru acest comportament: neurotic/psychogenic excoriations, neurotic dermatosis, psychodermatosis, self-inflicted dermatosis, self-induced skin lesions, self-injurious skin picking, habitual skin picking, chronic/compulsive/obsessive skin picking.

 

 Cu privire la dermatilomanie există puncte de vedere diferite în privinţa categoriei de tulburări în care aceasta ar trebui să fie inclusă. Există chiar opinii care susțin că nu poate fi inclusă în categoriile deja existente și că ar trebui descrisă separat.  Unele studii sugerează o prevalență a acestei tulburări printre studenţi de aproximativ 2,7%, procent care nu diferă foarte mult în diferite studii efectuate.  Aceleași studii sugerează că afecțiunea este mai răspândită printre femei. De asemenea, pacienţii cu dermatilomanie prezintă şi rate crescute de comorbidităţi psihiatrice, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări ale instinctului alimentar, tricotilomanie sau dismorfofobie.

 

 Cauzele acestui tip de comportament nu sunt pe deplin cunoscute, ca de altfel pentru majoritatea tulburărilor din spectrul obsesiv-compulsiv. Există ipoteze care incriminează mecanisme biologice, genetice, hormonale sau unele dezechilibre neurologice apărute în procesul de eliberare şi recaptare a neurotransmiţătorilor.

 

Dermatilomania este o tulburare în care persoana manifestă un impuls imperios şi incontrolabil de a-şi ciupi/scărpina/zgâria pielea (pentru a-şi stoarce coşuri sau puncte negre, fire de păr crescute sub piele sau din diverse alte motive – acne, inflamații, mușcături de insecte etc). Pacientul își „maltratează” pielea normală sau cu mici defecte sau imperfecţiuni din zonele cele mai ușor accesibile (la nivelul tenului sau restului corpului).

 

Acest comportament are caracter repetitiv și este centrat pe propriul corp, iar acţiunile au ca rezultat rănirea mai mult sau mai puţin superficială a pielii. În timp apar urme vizibile şi cicatrici permanente. Impulsul este atât de puternic încât nu poate fi stăpânit, pacientul ignorând consecinţele neplăcute ale acţiunilor sale: aspectul inestetic al pielii, semnele vizibile, rănirea şi distrugerea tegumentelor, leziuni, cicatrici, sângerări etc.  

 

Prin urmare, în evolutie, acest comportament de tip compulsiv ajunge să înlocuiască rutina zilnică, fiind mare consumator de timp şi îngreunând sau împiedicând funcţionarea generală a persoanei. Încercările de a rezista compulsiilor sunt însoţite de creşterea anxietăţii sau tensiunii psihice, care cedează numai în urma efectuării gestului respectiv. Se formează astfel un cerc vicios în care persoana rămâne prinsă fără posibilitate de schimbare: nivelul de anxietate din ce în ce mai crescut determină persoana să acţioneze, gestul fiind însoţit ulterior de uşurare, plăcere sau satisfacţie, dar care sunt repede înlocuite de sentimente de ruşine, culpabilitate, regret, dezamăgire, fenomene care duc la creșterea din nou a nivelului de anxietate şi declanşează repetitiv cercul.

 

Citiți continuarea pe https://lapsihiatru.ro/

 

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, profesor universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: