Evenimentul Zilei > Actualitate > La „Matei Balș” era frig, spun pacienții. Ce spune primarul Nicușor Dan
La „Matei Balș” era frig, spun pacienții. Ce spune primarul Nicușor Dan

La „Matei Balș” era frig, spun pacienții. Ce spune primarul Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a intervenit în scandalul momentului, legat de incendiul soldat cu moartea a cinci pacienți, internați la Institutul ”Matei Balș”.

La ”Matei Balș” era frig. Nicușor Dan s-a grăbit să declare că spitalul nu avea probleme cu asigurarea căldurii în saloane, deși evidența de fața locului e alta. Primarul general a insistat pe faptul că totul este o ”speculație”. Asta în ciuda multiplelor declarații că în saloane era foarte frig.

„Pentru că au apărut speculații referitoare la lipsa agentului termic, vreau să fiu foarte clar. Am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call-center care primește telefoane în cadrul primăriei pe ceea ce înseamnă situația căldurii în București. Nu au existat probleme de căldură la Matei Balș în ultima săptămână, deci nici în această noapte”, a spus primarul general.

Pacienții de la ”Matei Balș” pot fi transferați în alte spitale din Capitală, deoarece în prezent sunt suficiente locuri libere.

„Spitalele noastre sunt gata să ofere orice fel de sprijin pentru pacienții care nu mai pot fi tratați la Matei Balș. Nu este o problemă cu spațiile libere în spitalele COVID, avem 160 de paturi la Colentina. Plus nouă locuri la ATI și 220 paturi libere la Victor Babeș”, a mai spus Nicușor Dan.

Frig în saloane. S-au adus aeroterme

Din primele informații furnizate de autorități, incendiul ar fi pornit fie de la o aerotermă aflată în ”salonul morții”, fie de la o siguranță de la tabloul electric. La fața locului au intervenit cei pompierii de la ISU care au reușit să stingă incendiul. La Matei Bals era frig.

În legătură cu această aerotermă, aceasta a fost adusă la spital, de Mihaela Tănase, fiica unei paciente, care s-a plâns că la Matei Balș era frig. Introducerea aerotermei în spital a fost aprobată de reprezentanții acestei unități medicale.

În legătură cu frigul din saloane, această informație a fost confirmată și de reprezentantul unei societăți comerciale care se ocupă de buna funcționare a instalațiilor electrice.

”Ideea e ca a fost frig. Din cauza temperaturii s-au încălzit cu așa ceva. Toata iarna a fost avarie. Toata iarna au avut probleme cu căldura”, a mai declarat reprezentantul firmei de mentenanță pentru Buletin de București.

La ”Matei Balș” era frig. Mărturia unui pacient Covid.

Unul dintre pacienții cu Covid 19, care au trecut pe la Matei Balș, este Florin Toma, un scriitor cunoscut, care locuiește în București.

În cadrul unei emisiuni moderate de Robert Turcescu de pe EvZ TV, Florin Toma a spus că în spital era extrem de frig.

„Erau condiții mizerabile privind încălzirea. Sunt chestiuni care țin de sistemul nostru de sănătate. În această dramă nu e bine să implicăm personalul medical. Ce fac acolo acele femei fenomenale, medici, asistenți și infirmieri, fac lucruri fenomanale. Mi s-a spus să verific caloriferul. Poate că nu mai la noi era stricat caloriferul. Am mers într-un soi de anchetă internă personală, și am mers prin saloane să întreb dacă au căldură. Îi întrebam ce fac în condițiile aste astea și îmi ziceau că se învelesc mai bine. Așa am cerut o pătură în plus. Lângă mine, un tânăr de la salonul 35 mi-a spus să îmi văd de treabă că nimeni nu are căldură și că el și-a adus o aerotermă”, a declarat Florin Toma.

În salonul unde invitatul lui Robert Turcescu a fost internat erau 14 grade Celsius.

”În salonul meu erau în jur de 14 grade. Dar eram îmbrăcați bine. Am cerut să mi se aducă un trening căptușit. Norocul meu este că nu am fost trecut pe oxigen, și puteam să fiu dinamic. La un moment dat, în urma cererilor mele, am scris și la administrație, au venit doi domni, că nu vreau să îi trec în categoria antologică, s-au străduit, au mișcat paturile, și au zis că e înfundat caloriferul”.

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: