Noua polemică a survenit imediat după o altă controversă în jurul poziționării Uniunii Democrat Creștine (CDU), de data aceasta faţă de extrema dreaptă, care a costat-o deja funcţia pe președinta sa și este simptomatică pentru furtunile care agită partidul pe măsură ce se apropie sfârșitul erei Merkel în țară.

„Traversăm o criză de încredere”, a rezumat sâmbătă ministrul Sănătății, Jens Spahn, steaua în ascensiune a CDU și unul dintre favoriții pentru înlocuirea cancelarului la putere.

„Nu este nici mai multă, nici mai puţină credibilitate pentru CDU în Germania”, care se prăbușește de la o lună la alta în sondaje, înainte de alegerile legislative programate pentru anul viitor cel târziu, a punctat secretarul general al partidului, Paul Ziemiak.

Ultima bătălie a fost declanșată de decizia de vineri seară a membrilor aleși ai partidului din Turingia de a sprijini – la alegerile planificate pe 4 martie – candidatura unui oficial al stângii radicale germane, Bodo Ramelow, pentru preşedinţia acestui stat regional.

CDU local este gata să tolereze un an un guvern minoritar de stânga cu acest membru ales al partidului Die Linke în fruntea sa, înaintea noilor alegeri regionale programate pentru 25 aprilie 2021.

Dar acționând în acest fel aleșii au încălcat linia oficială cunoscută drept „ni-ni” a partidului cancelarului: nicio alianță nici cu extrema dreaptă, nici cu extrema stângă, emisă în Germania de partidul comunist al dictaturii est-germane care a căzut în 1989.

CDU din Turingia a acționat în acest fel pentru a încerca să scoată această regiune din paralizia în care a scufundat-o pentru prima dată extrema dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD).

La începutul lunii februarie, aceasta din urmă s-a aliat mai întâi cu dreapta moderată, inclusiv aleși din partidului dnei Merkel, pentru a alege un șef al guvernului, provocând un scandal național și constrângând-o pe președinta CDU Annegret Kramp-Karrenbauer, poreclită „AKK”, să demisioneze.

De acum înainte, pentru că a spart un alt tabu postbelic, cel al cooperării cu extrema stângă, CDU din Turingia se află sub focul criticilor interne.

„Oricine va vota în favoarea dlui Ramelow pentru ca acesta să devină șeful guvernului regional va încălca rezoluțiile CDU” la nivel național, a avertizat dl Ziemiak, sâmbătă.

Liderul CDU de la Berlin, Kai Wegner, a denunțat „o lovitură de pumnal în inima partidului nostru”, în timp ce președintele conservator al Camerei Deputaților, Wolfgang Schäuble, a respins orice cooperare între CDU şi Die Linke, care „legal este încă vechiul SED”, fostul partid comunist al RDG.

Totuși, linia „ni-ni” devine tot mai dificil de menținut de către creştin-democrații germani, într-un peisaj politic național fragmentat de avansul electoral al extremei drepte, ceea ce complică formarea majorităților la toate nivelurile.

Stânga radicală consideră că este „defăimată” când este pusă pe acelaşi plan cu AfD, mai ales după atacurile rasiste din Hanau de săptămâna trecută.

Liderii CDU înșiși merg până la a acuza acest partid anti-migranți că ar adăposti „naziști” sau „fasciști” în rândurile sale. Mai mult, dl Ramelow este un pragmatic și un moderat, foarte departe de moștenitorii Partidului Comunist Est-German.

Aceste tulburări pot complica și mai mult găsirea unui nou președinte pentru CDU în urma plecării lui AKK și a clarificării promise a liniei de partid cu privire la cele două extreme – dreaptă şi stângă.

În principiu, CDU ar trebui să dezvăluie numele candidaților și calendarul la începutul acestei săptămâni. În faţa tensiunilor interne, alegerea ar putea fi amânată până la sfârșitul anului, cu o președinție colegială interimară între timp.

Sursa

Traducerea: Rodezia Costea – RADOR