„Este esențial pentru noi să putem să stabilim legile care ne convin, să revendicăm dreptul pe care îl are orice altă țară ne-membră a UE în lume”, a afirmat dl Frost într-o intervenție la Universitatea liberă din Bruxelles (ULB).

“Nu este vorba de o simplă poziție de negociere care s-ar putea schimbă la presiuni. Este chiar obiectivul întregului proiect”, a insistat negociatorul Regatului Unit, care a intrat de la ieșirea sa din UE, pe 31 decembrie, într-o perioadă de tranziție până la sfârșitul anului.

Discursul foarte așteptat al dlui Frost are loc în momentul în care statele membre ale UE elaborează un mandat pentru propriul lor negociator, Michel Barnier, fixând obiectivele lor și liniile roșii în negociere.

Europenii doresc ca RegatulUnit să se angajeze în viitoarea relație să respecte aceleași reguli ca și UE sau să se adapteze la ele “de-a lungul timpului” în mai multe domenii (mediu, concurență, fiscalitate, drept al muncii…) pentru a evita distorsiunile din concurență, în schimbul unui acces privilegiat la piața europeană.

Aceste garanții le par indispensabile europenilor dată fiind proximitatea geografică și economică a Regatului Unit.

UE ar mai dori și ca ultimul cuvânt să revină Curții Europene de Jusitie (CJUE) în interpretarea dreptului Uniunii în caz de diferend între Londra și Bruxelles.

“Să crezi că noi am putea accepta o supervizare din partea UE pe chestiuni considerate de egalitate a condițiilor de concurență („level playing field”, n. red.), înseamnă să nu înțelegi interesul a ce facem”, a comentat dl Frost.

“Cum ați rectiona dacă Regatul Unit ar cere, pentru a se proteja, ca UE să se armonizeze dinamic cu legile noastre naționale decise la Westminster și deciziile propriilor noștri reglementatori și ale tribunalelor?”, a întrebat el.

Dl Frost a amintit că Londra speră să încheie un acord de liber schimb de același tip cu cele recent negociate de UE cu Canada sau Japonia.

“Pe scurt, tot ce vrem noi este exact de ce beneficiază celelalte țări independente”, a rezumat el.

“Dacă este adevărat, așa cum le-am spus prietenilor noștri din Comisia celor 27, că UE dorește o relație durabilă și viabilă (…), singurul mod de a progresa este să ne bazăm pe această abordare a unei relații de la egal la egal”, a concluzionat el.

Negocierile dintre Londra și Bruxelles ar trebui să demareze la începutul lui martie și să se încheie până la sfârșitul anului.

Sursa

Traducere: Gabriela Sîrbu – RADOR

Te-ar putea interesa și: