Înaintea derby-ului din Giuleşti, EVZ vă prezintă poveştile a doi fotbalişti care s-au perindat pe la Rapid şi Dinamo: Bolohan şi Iftodi.
Nu are intensitatea şi istoria unui Steaua - Dinamo, dar posedă un farmec aparte. A fost, de nenumărate ori, meciul care a produs spectacol şi a bucurat ochiul cu goluri multe. Acum, Rapid - Dinamo se joacă în etapa a 30-a a Ligii I (astăzi, ora 20.30, Digi Sport) şi are o miză infimă: locul şase, ultimul „vagon” ataşat la trenul de Europa.
EVZ vă prezintă poveştile a doi jucători care s-au plimbat între cele două cluburi. Cum s-au simţit în fiecare tabără, particularităţile fiecărei grupări, dar şi amintiri despre începuturile timide ale actualilor conducători din Giuleşti şi Şoseaua Ştefan cel Mare.
Lui Mugur Bolohan (34 de ani, luna viitoare) i-a plăcut viaţa. O recunoaşte sincer, dar nu se compară cu actualii petrecăreţi de la Dinamo. „Bolo” a activat la Rapid între 1995 şi 2000, apoi a trecut la Dinamo, unde a stat până în 2003. Daniel Iftodi (42 de ani) antrenează la Petrolul Videle, dar a trăit şi vremuri mai bune: ca jucător, la Rapid a prins două „ere” - 1997-1998 şi 2000- 2001, iar la Dinamo - 1998-2000.
Ambii au câştigat trofee la cele două mari cluburi, dar prăbuşirea echipelor bucu reştene din topul Ligii I nu i-a schimbat lui „Bolo” sistemul de valori: „Pentru mine, etapa asta nu există decât un derby, Rapid-Dinamo, nici nu ştiu ce meciuri mai sunt”.
„Sunt două etape diferite. La Rapid am venit la 19 ani. Eram un copil. Aici am simţit prima oară ce înseamnă fotbalul mare, după trei ani petrecuţi sub comanda lui nea Mircea Lucescu. Am prins şi generaţia cu Bealcu, Vameşu... Atunci, Rapid era o echipă care putea bate pe oricine, dar şi putea pierde în faţa oricui. Pe şine n-am fost alergat, dar am prins vremuri grele, cu ceva incidente. Ţin minte că, pe când antrenor era Nae Manea, am avut şapte-opt meciuri fără victorie. Aveam numai egaluri. Eram vai de mama noastră! Lumea venise la partidele din liga a doua, darămite la meciurile tari din prima divizie. «Potcoava» se umplea mereu”.
„Pentru Borcea bag mâna-n foc”
În viziunea lui Bolohan, filosofia suporterului giuleştean este simplă: „Dacă baţi pe Steaua şi pe Dinamo, toate păcatele ţi se şterg. Pentru Rapid, duşmănia faţă de Dinamo era mai mare decât cea pentru Steaua. În schimb, la Dinamo, dacă nu erai pe locul 1 sau 2... Şi nici atunci nu erai sigur că-ţi vine multă lume la stadion”. Rapid a înflorit cu „Il Luce” la cârmă.
„Nea Mircea ne era şi mamă, şi tată. Mergea peste Copos, care era şi atunci un tip calculat, ştia să-l tempereze”. Apoi, face trecerea spre Dinamo. „Şi Cornel Dinu a fost un bun antrenor, dar poate n-a avut norocul lui nea Mircea. Sau poate n-a vrut să treacă la un alt nivel, poate a vrut să rămână fidel clubului Dinamo...”.
La Dinamo, după 2000, „tartor” în conducere era Cristi Borcea, cel care face legea şi în prezent. „Nu erau atâţia ac ţionari ca acum. Nicolae Badea era în umbră. El şi cu Vladimir Cohn stăteau mai în spate, iar Cristi Borcea şi Cornel Dinu erau în faţă. Pentru Badea sau pentru altcineva nu bag mâna-n foc că e dinamovist adevărat, dar pentru Borcea - da. E nebun după Dinamo!”.
Explică şi cum s-a produs trecerea din Giuleşti în „Groapă”. „După cinci ani de Rapid, impresarul Ioan Becali mi-a spus că e mai bine pentru cariera mea să merg la Dinamo, fiindcă de aici se pleca mai uşor în străinătate. Mă dorea mult şi Borcea, plus că de la Rapid plecase Lucescu şi a urmat declinul. Dinamo juca în preliminariile Ligii Campionilor. La Dinamo am venit matur. L-am întâlnit pe Cornel Dinu, pe care l-am avut aliat de fiecare dată. Făceam şi noi nebunii. Am plecat din cantonament, prin 2000, parcă era toamna, dar am făcut-o toţi. Cei de acum nu sunt uniţi. Se sărea calul şi atunci. Dar aveam mai mult bun-simţ. Eu eram tânăr, eram cu chefurile, mă distram. Mi-a plăcut viaţa, dar nu întindeam coarda astfel încât să se rupă. Nu era un zbir la club. Erau escapade, dar totul se făcea pe ascuns, în spaţii închise. Nu ne ştia nimeni. S-au făcut destule, şi erau chiar mai «groase» decât cele deacum, dar nu erau ziare de scandal şi, mai important, la meciuri ne dădeam viaţa. A fost o escapadă cu vreo 10 zile înaintea unui meci cu Steaua. Am picat eu, Mihalcea, Vlad Munteanu şi Kiriţă. Am luat fiecare o amendă de 400 de euro. Am bătut Steaua cu 2-0, am dat gol eu şi Mihalcea. M-am dus la Borcea şi i-am zis: «Dă-mi nişte bani». Ştia la ce mă refer. Era amenda. Mi-a dat 1.600 de euro, pe care i-am împărţit în mod egal cu ceilalţi trei”.
„Când eram la Dinamo, cu Rapid era şi nu prea era derby. Dar meciurile astea erau importante, abia aşteptam să le jucăm. Nu cred că s-a făcut vreun blat între aceste două formaţii. Se juca mereu cu stadioanele pline, nu puteai să păcăleşti fotbalul.“, MUGUR BOLOHAN, fost fotbalist la Dinamo şi la Rapid