Sub presiunile Fondului Monetar Internațional și datoriilor din sănătate care se rostogolesc an de an, la Cotroceni se lucrează la o nouă lege a Sănătății. Ea va trebuie să intre în vigoare la începutul anului viitor, iar principalele schimbări vehiculate includ privatizarea sistemului de sănătate, elaborarea unui pachet minimal de servicii medicale pentru asigurați și valorificarea medicamentelor generice.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice va elabora până la sfârşitul anului un proiect al noii legi a sănătăţii, pe care îl va prezenta Ministerului Sănătății spre analiză şi completare, potrivit consilierului prezidențial Virgil Păunescu. Proiectul noii legi prevede „spargerea” Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în case de asigurări private, după modelul Olandei, pentru a stimula competiția. „Casele private vor extrage mai mulți bani pentru sistemul sanitar. Tot instituțiile private vor concepe și pachetul de servicii de bază, dar și pachete de asigurări suplimentare. Potrivit estimărilor, anual ar putea fi atrași în sistem aproximativ două miliarde de lei pe piață”, a declarat Păunescu pentru mediafax.ro. De asemenea, proiectul noii legi permite spitalelor să se transforme în societăți sau fundații în subordinea autorităților locale sau Ministerului Sănătății, pentru a fi administrate mai eficient. Astfel, un spital ar putea angaja orice medic dorește și i-ar putea oferi un salariu mai mare. Legea sănătății va intra în vigoare chiar dacă nu trece de Parlament Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, marţi, la RRA, speranţa ca, în toamnă, Guvernul să înainteze Parlamentului noua lege a sănătăţii, sugerând că s-ar putea proceda ca în cazul Legii educaţiei, unde, deşi a existat un lobby puternic, Executivul şi-a angajat răspunderea iar legea se implementează. „Sper ca în toamnă Guvernul să înainteze Parlamentului noua lege a sănătăţii, în care spitalul să nu fie numai unitate de stat. Acum, un spital, în mod oficial, nu poate beneficia de implicarea unor firme private în finanţarea lui”, a spus Traian Băsescu.