Editura Evenimentul si Capital

La ce mai este bun NATO astăzi? Cine este INAMICUL nr. 1: Rusia sau Jihadul?

Autor: | | 1 Comentarii | 594 Vizualizari

Înființat în 1949, NATO, criticat de Donald Trump ca „învechit”, este obligat să facă față contradicțiilor interne care îi macină coeziunea.

Donald Trump a reluat la începutul săptămânii, în două interviuri pentru The Times și Bild, criticile sale legate de NATO, afirmând că acesta „are probleme” și este „învechit”.

Totuși, noul președinte a dat asigurări că „NATO este important” pentru el.

Deși Alianța Nord-Atlantică și-a reafirmat „încrederea absolută” în menținerea unui „angajament puternic” al Statelor Unite, tot mai multe întrebări planează asupra viitorului Organizației, scrie Le Figaro, într-o analiză.

Creat pe 4 aprilie 1949 în urma negocierilor lansate de cele cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles – Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie – împreună cu Statele Unite și cu Canada, NATO a avut ca prim scop, potrivit principiului enunțat de diplomatul britanic Hastings Lionel Ismay, de „a-i ține pe ruși în exterior, pe americani în interior și pe germani sub tutelă”.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, respinge ideea că Alianța nu mai are o rațiune de a exista. În ziarul britanic The Observer, Stoltenberg scria duminică:

„Ne aflăm în fața celor mai mari provocări la adresa securității, de la generația dinaintea noastră. Nu este momentul să punem sub semnul întrebării valoarea parteneriatului între Europa și Statele Unite.”

Însă, potrivit lui Hadrien Desuin, expert în Relații Internaționale, această organizație „visceral anti-rusă” nu mai are un motiv real de a exista în fața unor veleități expansioniste ruse disipate.

Chiar dacă ea a redobândit o parte din legitimitate în ultimii trei ani, după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

NATO suferă din cauza unor mari contradicții interne, crede și François Géré, președintele Institutului francez de analiză strategică (Ifas), care explică:

„NATO suferă de o divergență de interese între statele membre. Țările din nordul și din centrul Europei sunt din nou îngrijorate de amenințarea rusă. Celelalte state sunt mai preocupate de lupta contra terorismului în Orientul Mijlociu și de o ripostă ne-militară la problemele fluxului de imigranți.”

FOTO | AICI a murit Zina Dumitrescu! Iata cum arata camera in care si-a dat ultima suflare!

Pagina 1 din 2


Tag-uri: NATO, rusia, jihad, terorism



Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI