La cât va ajunge leul. Miliardul de la BNR. Adevărul despre cursul valutar și politică

La cât va ajunge leul. Miliardul de la BNR. Adevărul despre cursul valutar și politică

Variația cursului valutar a fost de doar 0,5%, spun reprezentanții BNR, care resping categoric ideea unei influențe politice asupra Băncii Naționale.

Purtătorul de cuvânt al BNR Dan Suciu acuză că „funcția Băncii Naționale este politizată”. El spune că vânzarea și cumpărarea de valută de către banca centrală reprezintă operațiuni normale.

„Aș vrea să ne uităm puțin la cifre, fără a putea să comentez pentru că nu comentam eventuale intervenții nici dacă sunt, nici dacă nu sunt, nici sume adiacente unei eventuale participări pe piața valutară a BNR. Acesta este regimul valutar pe care îl are banca și orice discuție pe această temă din partea băncii ar vulnerabiliza rezervele valutare ale țării”, a declarat Suciu, la Antena 3.

„Am văzut o cifră invocată, un miliard. Vreau să vă spun că rezerva a mai variat cu un miliard sau chiar mai mult, în cursul acestui an. Suma în sine nu reprezintă un capăt de țară. Este o sumă mare, sunt de acord că ea trebuie scoasa în evidență în comunicate, dar în ianuarie anul trecut rezerva valutară a țării ajunsese la 31,9 miliarde. Acum este la 33,8. Ajunsese la 31,9 miliarde, anul trecut, de la 33 de miliarde, în decembrie. A fost mai mult de un miliard și acolo, care s-a disputat”, a mai spus Dan Suciu.

Ne puteți urmări și pe Google News
El a respins acuzațiile că BNR ar face aranjamente cu Guvernul PNL ca Euro să ajungă la cinci lei. „Trebuie să resping această afirmație, așa cum sună ea, cu toată vehemența posibilă”. „Dacă ne uităm la evoluția cursului, vedem lucruri și mai interesante. Eu recunosc, e o anumită sensibilitate pe curs, în Romania, poate exagerată, dar pot înțelege acest lucru. (...) Dacă ne uităm în termeni relativi, vedem că într-o lună leul a pierdut 0,5%, de la 4,76, la 4,77. Dacă ne uităm, într-un an, deprecierea este sub 3 procente depreciere”, a mai spus Dan Suciu.