La 40 de ani de la înfi ințare, Petromidia inundă România cu petrol. 35 de milioane de tone de țiței, promise pentru 2020

La 40 de ani de la înfi ințare, Petromidia inundă România cu petrol. 35 de milioane de tone de țiței, promise pentru 2020

40 de ani! Atât a trecut din momentul în care motoarele stațiilor de rafi nare a petrolului au fost pornite la Midia în, pe atunci, micile hale industriale ale Petromidia Năvodari, societate care, peste ani, avea să devină cea mai  importantă și mai modernă rafinărie din Sud-Estul Europei, cu prezențe constante pe podiumul celor mai mari companii de profil din întreaga Europă.

Joi, 5 septembrie 2019, sediul companiei, afl at la o azvârlitură de băț de orașul Năvodari a devenit neîncăpător pentru sutele de angajați, dar și invitați din cele patru țări (România, Kazahstan, Georgia și Bulgaria) în care firma își desfășoară activitatea, care au venit să celebreze împlinirea a 40 de ani de existență.

29 iunie 1979 este ziua în care, la Midia, a fost pornită prima instalaţie de „distilare atmosferică”, odată cu ea fiind activate și facilităţile din fluxul tehnologic, parcul de ţiţei, de benzină, motorină şi păcură.

„Petromidia reprezintă motorul dezvoltării localităţii Năvodari din ultimii 40 de ani, dar şi inima Grupului KMG International – care stă la baza succesului Rompetrol în bazinul Mării Negre. Sărbătorim împreună cu oamenii care au construit povestea Petromidia, prezenţi la toate etapele care au definit ceea ce înseamnă astăzi Petromidia – un model de eficienţă şi profesionalism”, sunt cuvintele rostite în debutul ceremoniei care marca aproape jumătate de secol de existență de Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.

Ne puteți urmări și pe Google News

Începuturile

Istoria propriu-zisă a rafinăriei începe în anul 1975, când se semnează decretul numărul 363 de înfiinţare a  Combinatului Petrochimic Năvodari. Un an mai târziu încep lucrările de consolidare a terenului unde va fi ridicat noul combinat petrochimic.

Toate lucrările de construire sunt finalizate după pornirea rafinăriei, în perioada anilor 1982-1989 când au fost puse în funcţiune şi instalaţiile de hidrofinare benzină, reformare catalitică, fracţionare gaze, separare aromate şi recuperare sulf, instalaţia de cocsare şi multe altele.

După decembrie 1989, Combinatul şi-a schimbat denumirea în Petromidia, devenind societate comercială pe acţiuni, capitalul social fiind împărţit între Fondul Proprietăţii de Stat (70%)) şi Fondul Proprietăţii Private (30%).

Cântecul lebedei din 1996

Anul 1996 avea să reprezinte cel mai negru coșmar al petroliștilor de la Petromidia, aflați la un pas de lichidarea dispusă de Guvern. În scenă intră sindicatele și membri ai conducerii care reușesc să „fenteze” în ultimul moment decizia de desfiinţare.

După 5 ani, în 2001, Petromidia este preluată de Grupul Rompetrol care începe un proces de modernizare a rafinăriei, pentru ca în anul 2003 să primească titlul de „Rafinăria anului în Europa Centrală şi de Est” din partea Asociaţiei Mondiale a Rafinorilor.

În anul 2007, Petromidia este cumpărată de KMG (KazMunayGas) din Kazahstan, compania de stat a acestei ţări. Finalizarea preluării tuturor acţiunilor de la Rompetrol are loc în anul 2009. Pe platformele de la Midia, investiţii în modernizare şi tehnologizare curg pe bandă rulantă.

În doar 5 ani, rafinăria ajunge în stadiul în care prelucrezază mai mult de 5 milioane de tone/an de materii prime, cel mai mare prag de cantitate prelucrată vreodată de o rafinărie românească.

Etapa digitalizării

În 2018, Petromidia trece la alt nivel. Prelucrează nu mai puțin de 5,9 milioane de tone de materii prime, iar planurile de viitor sunt optimiste. „Doar în 2019, sunt alocate peste 50 de milioane de dolari pentru alinierea şi continuarea modernizării instalaţiilor, dar şi pentru digitalizarea rafinăriei Petromidia”, au afirmat în cadrul ceremoniei reprezentanţii Rompetrol Rafinare.

122,8 milioane tone de materii prime şi 3,1 milioane în prima jumătate a acestui an este volumul procesat în perioada 1979-2018 de Petromidia, obiectivul pentru 2019 fiind atingerea unui alt record istoric – 6,1 milioane tone.

Pe platforma Petromidia lucrează în acest moment peste 2.800 de oameni, angajaţi direcţi ai grupului, dar şi subcontractori. Contribuţia anuală a Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriei Petromidia) la Bugetul de Stat al României este de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

110 milioane de tone de țiței, până în 2024

KazMunaiGas International (KMGI), compania petrolieră de stat a Kazahstanului şi cel mai mare acţionar al Rompetrol, plănuieşte să ridice ștafeta, nu mai puțin de 35 de milioane de tone de ţiţei fiind preconizate în ceea ce privește extracția pentru anul 2020.

Daniyar Berlinayev, director în cadrul Kaz-MunaiGas, este cel care a făcut anunțul în cadrul festivității de celebrare a 40 de ani de existență a rafinăriei Petromidia. Planul expus de Berlinayev vine în condiţiile în care Kazahstanul plănuieşte să crească cantitatea de petrol extrasă la 110 milioane de tone până în 2024.