Magistrații din județul Vaslui se pare că s-au acomodat atât de bine cu cazurile de viol încât nu mai realizează gravitatea faptei și pericolul social pe care îl reprezintă făptuitorul
Ciprian Andronic, tâ nărul din comuna Vutcani, judeţul Vaslui, care în Joia Mare a violat o fetiţă de 12 ani, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile abia marți. Președintele Judecătoriei din Bârlad a decis, în Vinerea Neagră, că nu e o problemă dacă îl mai lasă câteva zile în libertate, deşi Andronic era cercetat de la începutul anului pentru că violase o femeie de 40 de ani, mama celui mai bun prieten al său. Şi asta nu e tot. Oamenii din Vutcani povestesc îngroziţi că ar mai fi făcut două victime, o fată de 9 ani, care îi este rudă, şi o bătrână.
Fata de 12 ani se întorcea de la magazin, când s-a întâlnit cu Ciprian, băiatul din vecini. Acesta a târât-o într-o curte părăsită şi a pus-o să se dezbrace. Speriată, victima a reuşit să fugă, plângând. Agresorul a prins-o până în poartă. I-a pus cuțitul la gât și a batjocorit-o, amenințând-o că o aruncă în fântână dacă îi mai face probleme. După ce şi-a terminat treaba, i-a spus că o omoară dacă spune cuiva ce i s-a întâmplat.
Totuşi, fata i-a povestit nenorocirea mamei, iar aceasta poliţiştilor, care l-au săltat rapid. Numai că judecătorii nu s-au grăbit să-l bage la beci, dându-i posibilitatea să-și exerseze măiestria încă patru zile.
„L-aș închide pe viață”
Furioasă, mama copilei le-a declarat ziariştilor de la estnews.ro: „Eu, dacă aş avea o putere, l-aş închide pe viaţă, pentru ce i-a făcut copilului meu. Mai am fete, la ce să mă aștept? Să pățească toate la fel? A mai violat… Judecătorii i-au dat drumul de fiecare dată. Ei sunt de vină pentru ce a pățit fata mea. Ea a trebuit să plătească pentru ca el să fie închis. Ce să facem noi, simpli oameni, pentru ca un infractor atât de periculos să fie închis? Pentru ce sunt plătiți judecătorii ăștia? Nu ca să ne apere? Câte violuri trebuie să se întâmple ca sași facă datoria?”.
Portretul infractorului, făcut de o vecină
„Este un băiat needucat de părinți. E scăpat de sub control și de maică-sa. Băiatul ăsta e cunoscut de toți. Nici nu știi de unde apare. Stă cu gluga pe cap ca un huligan și ți-e frică numai când îl vezi. Nimeni nu are leac, iar Justiția, ultima noastră speranță, îl lasă în libertate. Pe judecătorii ăștia nu îi urmărește nimeni cum își fac datoria? Dacă era fiica domnului judecător, îi dădea drumul?! Nu are fete, probabil, nu are copii!”, le-a spus o vecină celor de la estnews.ro.