L-am ascultat aseară pe Ponta. Mai întâi cu STUPOARE, apoi cu MILĂ. 8 minciuni grave spuse de premier

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a scris, pe pagina sa de Facebook, că l-a ascultat mai întâi cu stupoare, apoi cu milă pe Victor Ponta, prezent, marţi seară, în studioul Antena 3, şi consideră că premierul a ales să-şi încheie cariera cu minciuni şi manipulare.

"L-am ascultat aseară pe Ponta în interviul de la o televiziune de știri. Mai întâi cu stupoare, apoi cu milă. Ponta e un politician care a ales să-și încheie cariera așa cum și-a început-o: în minciună și manipulare", a scris Cătălin Predoiu.

Opt minciuni spuse de Ponta

Acesta enumeră opt minciuni sau manipulări ale lui Victor Ponta, care i-au atras atenţia şi pe care le-a notat în timpul interviului, însă îi invită pe cititori să completeze lista, deoarece nu a reuşit să scrie "atât de repede cât minţea Ponta".

"1. A afirmat că votul împotriva ridicării imunității nu a afectat cercetarea penală împotriva lui. Adevărul este altul: Ponta este acuzat de comiterea de infracțiuni comise înainte de a fi prim-ministru și de infracțiuni comise ca prim-ministru. Prin votul din Parlament, procurorii sunt obligați să nu mai cerceteze posibilele infracțiuni comise de Ponta ca prim-ministru;

2. A afirmat că președintele Iohannis a fost trimis în judecată. Adevărul este altul: președintele Iohannis nu a fost trimis în judecată și nu a fost urmărit penal niciodată. Procesul la care face referire Ponta a fost un proces civil în care președintele Iohannis a dat în judecată ANI și în care a câștigat în fiecare etapă a procesului;

3. A afirmat că nu este acuzat de comiterea a 17 fapte penale, ci doar de o infracțiune care ar consta în falsificarea a 17 facturi. Adevărul este altul: Ponta este suspectat de comiterea unui număr total de 22 de infracțiuni. A scăpat prin votul Parlamentului de investigația privind 3 infracțiuni de conflict de interese, însă este urmărit penal pentru o infracțiune de spălare de bani, o infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și 17 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

4. A afirmat că europarlamentarii PNL s-au opus intrării României în spațiul Schengen. Adevărul este altul: blocarea sistematică de către Parlament a anchetelor penale privindu-i pe politicieni este motivul pentru care suntem ținuți în afara spațiului Schengen. Intrarea în spațiul Schengen depinde de progresele în justiție și anticorupție ale României. Din păcate, începând cu 2012, an de an rapoartele Comisiei Europene despre justiția din România au fost negative cu privire la voința politică parlamentară de a combate corupția. Iar Ponta este direct responsabil de această situație;

5. Pretinde ca poate conduce Guvernul, deși este cercetat penal. Adevărul este altul: un premier cercetat penal este în incapacitate de a-și desfășura activitatea și o piatra de moară legată de gâtul tarii. Și în orice țară democratică e o regulă nescrisă ca un ministru, prim-ministru sau parlamentar cu probleme în justiție să demisioneze. Cazurile Ponta sau Berlusconi sunt niște excepții triste;

6. S-a lăudat că economia merge bine. Adevărul este altul: cifra de afaceri din industrie a scazut cu 7,2% în aprilie fata de martie, ca urmare a tăierii investițiilor, care a afectat direct și subminat inclusiv sectorul privat;

7. A pretins că adoptarea Codului fiscal este întârziată sau blocată de cererile de demisie formulate de PNL și de președintele Iohannis. Adevărul este altul: din Codul fiscal inițial nu a ramas nimic pentru că promisiunile nu erau fundamentate și sustenabile, varianta din Parlament fiind substanțial diferită.

8. A spus ca familia sa e victima carierei sale politice. Nu comentez acest lucru, dar pe de altă parte: sute de mii de români sunt victime ale carierei politice a lui Ponta. De exemplu cei de la CE Oltenia si Hunedoara, Oltchim, CFR Marfă sau cei plecați să muncească în afara țării", a scris, pe Facebook, Cătălin Predoiu.