Jurnalistul Golunov, un luptător împotriva corupției, a fost arestat și oficial acuzat într-un caz care a atras atenția în mass-media internaționale. Dar ce este şi mai interesant că "ministerul de Interne a publicat vineri nouă fotografii pe care le-a descris ca prezentând substanțe narcotice și cântare găsite în apartamentul lui Golunov, pe care ulterior le-a șters după ce au recunoscut că opt dintre fotografii au fost realizate într-un alt apartament".

Reacţia Kremlinului

"Erorile nu pot fi niciodată excluse. Sunt făcute greșeli, inclusiv de către jurnaliști, atunci când scriu anumite materiale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov atunci când a fost întrebat dacă mai cred în Ministerul de Interne după această "greşeală".  

Analiștii din cadrul Ministerului de Interne au declarat că nu au fost descoperite urme de droguri pe palmele sau sub unghiile lui Golunov după arestarea sa, a declarat Pavel Chikov, șeful organizației Agora pentru drepturile omului.

Rapoartele privind încălcarea drepturilor în timpul detenției lui Golunov, inclusiv interdicția de a vorbi cu avocatul său și presupusele leziuni în timpul detenției, sunt de competența Procuraturii Generale, a spus Peskov.  Poziția Kremlinului în cazul lui Golunov se bazează numai pe informațiile oficiale ale Ministerului de Interne, a adăugat el.  "Kremlinul nu are dreptul să comenteze cazurile penale, dar observăm preocuparea specială pentru acest subiect", a mai spus el.

Colegii lui Golunov spun că acuzațiile împotriva lui erau probabil fabricate ca drept răzbunare pentru o anchetă pe care a făcut-o recent. Într-o declarație comună publicată astăzi, în trei dintre cele mai importante ziare din Rusia au afirmat că dovezile împotriva lui Golunov au fost false şi au pus la îndoială legalitatea detenției sale., cerând poliţiei  o revizuire a comportamentului în cazul colegului lor.

 

Te-ar putea interesa și: