Editura Evenimentul si Capital

Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi

Autor: | | 5 Comentarii | 6039 Vizualizari

Procuroarea care a pus-o sub acuzare pe Kovesi pentru luare de mită, Adina Florea, a declarat că dosarul anti-Kovesi a fost deschis în urma unei plângeri-denunț dată de Sebastian Ghiță, în decembrie 2018. Laura Codruța Kovesi a fost acuzat că a luat mită de la Ghiță pentru a aduce un infractor, în țară, să-și execute pedeapsa. Poliția română are o alte versiune a întregii situații, se pare că internele au dat de fapt banii.

Poliția Română a făcut un anunț în scandalul plângerii depuse de omul de afaceri Sebastian Ghiță pe numele fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, conform newsteam.ro

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, are atribuția legală de escortare din statul solicitat, în România, a persoanei extrădate și de predare a acesteia autorităților competente române în vederea încarcerării.

Preluarea persoanei extrădate se realizează în baza unei decizii definitive a autorității judiciare competente din statul solicitat, decizie care se comunică Ministerului Justiției din România. Termenele de preluare sunt stabilite de comun acord cu autoritățile statului solicitat, preluarea efectivă având loc după ce sunt îndeplinite toate condițiile logistice, acestea variind în funcție de mai mulți factori (ex: destinația).

În ceea ce privește achiziționarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în țară a unui cetățean român, în anul 2011, condamnat într-un dosar penal și pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, vă informăm că procedura a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice.

Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câștigător operatorul economic S.C. ION ȚIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achiziționate au vizat transportul de pasageri, pe ruta București – Jakarta și retur.

Semnarea contractului de prestare servicii și decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliției Române. Contractul, în valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 14.04.2011.

Operatorul economic a emis factura fiscală, la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitată de I.G.P.R., prin ordin de plată, la data de 29.04.2011.

Având în vedere faptul că legislația în vigoare la data respectivă stabilea în sarcina instituției obligativitatea de a face public anunțul de atribuire în termen de 45 de zile, la data de 26.05.2011, anunțul de atribuire nr. 107.978/26.05.2011, aferent achiziției în cauză, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

De asemenea, precizăm că toate documentele mai sus menționate au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar informații pe acest subiect au mai fost comunicate public, la data de 9 ianuarie 2017, prin remiterea unui comunicat de presă de către instituția noastră”, a transmis Poliția Română.

Traian Basescu a UMILIT-O in direct, la RTV! Ce i-a spus unei jurnaliste foarte cunoscute

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI