Evenimentul Zilei > EVZ Special > Kovesi trage sforile! Guvernul vrea să reformeze Curtea Constituțională. Angajament la CEDO
Kovesi trage sforile! Guvernul vrea să reformeze Curtea Constituțională. Angajament la CEDO

Kovesi trage sforile! Guvernul vrea să reformeze Curtea Constituțională. Angajament la CEDO

Autorităţile române au transmis Curţii Europene a Drepturilor Omului un document prin care, în premieră, se angajează să reformeze Curtea Constituţională.

Documentul face parte din procedura de executare a deciziei CEDO prin care România a fost sancţionată pentru modul în care a fost revocat fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Conform documentului, Guvernul îşi propune – fără a intra deocamdată în detalii – să elimine factorii care au dus la politizarea deciziilor Curţii Constituţionale şi să reglementeze posibilitatea de revizuire a deciziilor CCR în cazul în care CEDO constată încălcări ale drepturilor fundamentale sau dacă se constată, de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, că a fost încălcat principiul supremaţiei dreptului european.

Planul va fi evaluat de Comitetul Miniştrilor de Externe din ţările membre ale Consiliului Europei

Procedural, după ce o decizie a CEDO rămâne definitivă, guvernul sancţionat trimite Serviciului de Executări a Hotărârilor CEDO un plan de măsuri prin care se implementează decizia. Planul este apoi evaluat de Comitetul Miniştrilor de Externe din ţările membre ale Consiliului Europei. Instituţia de contact din România prin care se derulează procedura este Agentul Guvernamental pentru CEDO, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.
Datele cazului Decizia în cazul Kovesi a fost pronunţată pe 5 mai 2020 şi a devenit definitivă pe 5 august acelaşi an. Conform sentinţei, România a fost sancţionată pentru că Laurei Codruţa Kovesi i-a fost interzis expres, de către Curtea Constituţională, accesul la o instanţă administrativă, în care să conteste temeiurile revocării. CCR a statuat că procedura revocării se bazează pe raporturi pur constituţionale între actorii implicaţi, care nu pot fi judecate de instanţa de contencios administrativ, ci numai de către de instanţa de contencios constituţional.
CEDO a stabilit însă că prin acest fapt a fost încălcat accesul la Justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, CEDO a mai sancţionat faptul că printre capetele de acuzare aduse de ministrul Justiţiei de atunci, Tuorel Toader, în sprijinul revocării au fost criticile aduse de Kovesi schimbărilor legislative promovate de guvernarea PSD în domeniul penal şi al organizării judiciare, ceea ce a încălcat dreptul la liberă exprimare.

Memoriul magistraţilor

La două săptămâni după ce decizia CEDO a rămas definitivă, două asociaţii de magistraţi – Forumul Judecătorilor şi Iniţiativa pentru Justiţie – au transmis la Strasbourg un memorandul prin care îşi exprimă punctul de vedere privitor la o implementare corespunzătoare a deciziei Kovesi vs. România. Printre altele, asociaţiile de magistraţi înaintau şi o serie de măsuri – de natură constituţională şi legislativă – care vizau reformarea Curţii Constituţionale, ca fiind principala responsabilă pentru sancţionarea României:
-Instituirea unei interdicţii exprese în aşa fel încât conflictele juridice de natură constituţională să nu mai poată fi convertite în proceduri de drept comun, interferând cu competenţa instanţelor ordinare.
-Instituirea posibilităţii de revizuire a unei decizii a Curţii Constituţionale în cazul în care CEDO a constatat că prin acea decizie s-a încălcat un drept fundamental.
-Interdicţia de a fi numite judecător CCR persoanele care au fost membre ale unui partid politic cu 5 ani înainte de numire, precum şi interdicţia de a ocupa o funcţie politică mai repede de 3 ani de la părăsirea funcţiei de judecător CCR.
-Reglementarea ca o parte dintre judecătorii CCR să fie numiţi de către autoritatea judecătorească, nu doar de către puterea politică, aşa cum e acum.

Ludovic Orban, critici la adresa Curţii Constituţionale

Guvernul Ludovic Orban, sub ministeriatul lui Cătălin Predoiu la Justiţie, a elaborat şi transmis la Strasbourg un plan de măsuri pentru implementarea deciziei CEDO, dar a omis complet să propună ceva referitor la reformarea Curţii Constituţionale. Asta în pofida faptului că, pe tot parcursul anului cât a fost premier, Ludovic Orban a formulat deseori critici la adresa Curţii Constituţionale, insistând pe nevoia de refomră a acestei instituţii. Magistraţii insistă Sesizând omisiunea, Forumul Judecătorilor a transmis un nou memorandum, în care a insistat pentru nevoia de reformare a CCR. Ca urmare a acestui demers, organismul european a cerut autorităţilor române să exprime un punct de vedere asupra acestui de-al doilea memorandum.
După ce a solicitat şi colectat puncte de vedere de la mai multe instituţii relevante, ministrul de Externe a transmis Comitetului Miniştrilor, prin Agentul Guvernamental, un răspuns în care, privitor la Curtea Constituţională, se arată: „În ceea ce priveşte reglementarea posibilităţii de a fi revizuite deciziile Curţii Constituţionale a României în cazul în care CEDO constată încălcarea drepturilor fundamentale sau Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată o încălcare a principiului supremaţiei dreptului european, Ministerul Justiţiei informează că analizează oportunitatea de modificare a legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Ministerul Justiţiei informează că, în programul de guvernare al actualului Executiv, a fost prevăzut obiectivul reformării CCR în sensul eliminării factorilor care au condus la politizarea deciziilor sale şi, în acest scop, a fost decisă crearea unei comisii parlamentare care trebuie să prezinte un proiect de reformare a CCR până la finalul primului an de guvernare”, scrie Adevărul.
Publicat in categoriile: EVZ Special, Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: