Kovesi a mai încasat un şoc! DECIZIA ÎCCJ este în defavoarea ei. PROCES GREU, rivalitate cunoscută. NEWS ALERT

Un proces care o interesează direct pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a ajuns la final. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis că DNA trebuie s pună la dispoziție mai multe probe, în speța în care este implicată procurorul Mihaiela Iorga Moraru.

Redăm mai jos minuta ședinței de judecată.

 

„351/1/2018/a1 - Repune cauza pe rol. Din oficiu, dispune administrarea următoarelor probe:

1. Efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Centrală, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru:

- înaintarea unei copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a referatului din 12.08.2016 pe care inculpata Moraru Iorga Mihaiela a susţinut că l-a întocmit în dosarul nr. 192/P/2014, în atenţia procurorului şef secţie Marius Bogdan Bulancea;

- precizarea dosarului în care referatul se află în prezent;

- descrierea circuitului referatului şi transmiterea unor copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a înscrisurilor care atestă fiecare etapă a acestui circuit;

- precizarea în mod distinct a efectelor produse de referatul în cauză şi transmiterea unor copii, certificate pentru conformitate cu originalul, de pe toate documentele care atestă producerea respectivelor efecte.

De asemenea, se va solicita unităţii de parchet menţionate să comunice instanţei :

- dacă la data de 26.09.2016 a avut loc o şedinţă de lucru a Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi, ca urmare a acestei şedinţe, dacă s-a întocmit un proces-verbal, iar în caz afirmativ, înaintarea unei copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a înscrisului menţionat.

- dacă la data de 26.09.2016 inculpata Moraru Iorga Mihaiela a prezentat procurorului şef secţie Marius Bogdan Bulancea un referat prin care aducea la cunoștință existenţa unor disensiuni cu procurorul şef Lucian Gabriel Onea, în legătură cu dosarul nr. 192/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Structura Centrală, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, iar în caz afirmativ, înaintarea unei copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a înscrisului menţionat.

2. Efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru a înainta copii de pe declaraţiile martorilor Capră Daniel din 18.02.2016 şi Stoica Spirea Daniel, dată în cursul anului 2016, în dosarul nr. 192/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Structura Centrală, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în prezent reunit la dosarul nr. 105/P/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti.

3. Ataşarea la dosar a fişei din Ecris a dosarului format ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului Necula Marin şi alţii, prin rechizitoriul emis la data de 25.05.2015 în dosarul nr. 384/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti. Fixează termen la data de 24 mai 2018, ora 9.00, Sala Secţiilor Unite, cu citarea inculpatei Moraru Iorga Mihaiela şi asigurarea apărării. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 16 mai 2018”, se arată în hotărâre.