Editura Evenimentul si Capital

NOI AMĂNUNTE. Kovesi s-a întâlnit în secret cu ministrul de Externe francez. În programul oficial francez dat la MAE întâlnirea nu apărea

Autor: | | 10 Comentarii | 24503 Vizualizari

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a întâlnit aseară, în secret, cu ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, care se află în vizită oficială în România, potrivit unei informații difuzată de Antena 3. Ambasada Franței a refuzat să confirme întâlnirea. "Evenimentul Zilei" a obținut confirmarea oficială că această știre este adevărată. În această dimineață, ministrul de Externe francez a recunoscut că s-a întâlnit cu Kovesi, înainte de dineul pe care l-a avut la Ambasada Franței.

"Potrivit surselor noastre, întâlnirea a fost una secretă, misterioasă şi nu a existat pe programul oficial al oficialului francez. Aceleaşi informaţii arată că discuţiile au avut loc în sediul Ambasadei Franţei, unde Kovesi a intrat pe usa din spate, în timp ce oficial se desfăşura o recepţie în onoarea înatului oaspete francez.", spunea Antena 3.

Așa cum spuneam, avem confirmarea că întîlnirea a avut loc.

Potrivit unor surse guvernamentale, discuția a avut loc în cadrul întâlnirii cu Vorica Dăncilă, premierul României, care l-a întrebat direct pe ministrul de Externe francez dacă este adevărat. Acesta a spus că da, s-a întâlnit cu Laura Codruța Kovesi, în mod neoficial, în afara programului vizitei. Potrivit unor surse guvernamentale, ministrul de Externe francez a fost pus în dificultate de această informație, întrucât reprezintă o încălcare a uzanțelor diplomatice și se pare că L.C. Kovesi a fost introdusă în afara programului lui Jean-Yves Le Drian, la întâlnirea neoficială, de către ambasadoarea Franței la București, care i-a dat numele scris pe o hârtie.

Ministrul de Externe francez nici măcar nu știa cum o cheamă pe Kovesi și nu avea intenția de a se întâlni cu aceasta. A acceptat la insistențele ambasadoarei Franței la Bucrești, una din susținătoarele șefei DNA. Subiectul discuției se pare că a fost legat de explicațiile pe care Kovesi a vrut să le dea în privința protocoalelor secrete încheiate cu SRI, despre care, acum două săptămâni, spunea că nu există.

NOI AMĂNUNTE. Între timp, pe siteul Ministerul de Externe francez a fost postat un comunicat care menționa și întâlnirea cu șefa DNA. Este foarte ciudat, întrucât surse din MAE susțin că în programul oficial comunicat de francezi nu exista menționată întâlnirea cu Laura Codruța Kovesi. Dacă se va confirma și oficial, avem o situație cel puțin ciudată din punct de vedere diplomatic. Un ministru de Externe se întâlnește cu un funcționar român, dar acest lucru nu este comunicat ministerului de Externe de la București.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:41 RĂZBOI total în PSD. Rădulescu aruncă BOMBA! „Dăncilă e cu noi” 14:39 CEx al PSD. FIDELITATE necondiţionată. Dragnea primeşte SPRIJIN IMPORTANT de ultimă oră. News alert 14:39 Din ce TABĂRĂ face parte DĂNCILĂ înaintea CEx al PSD? Anunț de ULTIM moment al premierului 14:12 Indiferent de rezultat, ședința CExN se va sfîrși prost pentru PSD. România lui Cristoiu 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 13:33 Ce se așteaptă, azi, la ședința PSD. Dăncilă îi înfige cuțitul „Cezarului” Dragnea? 13:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 12:33 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 12:32 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 12:27 Cum se poziționează liderii județeni înainte de CExN PSD 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota” 11:08 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 10:38 SCANDAL în PSD. Un NUME GREU din PARTID dă de pământ cu PUCIȘTII 10:32 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 10:13 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 00:11 TABĂRA Firea PIERDE teren. Un important CONTESTATAR a lui DRAGNEA, MESAJ cu două ÎNȚELESURI 21:46 Firea PIERDE teren în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de sector TRECE în TABĂRA DRAGNEA. 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII

Articole salvate