Kovesi, procuror general în Moldova? Declarații incendiare de la un nume greu

Kovesi, procuror general în Moldova? Declarații incendiare de la un nume greu

Deputatul Iurie Reniță, președintele Comisiei de politică externă din noul parlament moldovean o vrea pe Laura Kovesi drept procuror general al Republicii Moldova.

Deputatul ACUM și preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Reniță, a declarat că își dorește ca fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, să fie procuror general al Republicii Moldova dacă aceasta nu reușește să obțină funcția de procuror-șef european.

„Îi dorim doamnei Kovesi să reuşească la Bruxelles, dar dacă nu reuşeşte, să ştiţi că cu braţele deschise, frăteşte, o aşteptăm la Chişinău şi nu doar pe ea, dar şi echipa care ar putea s-o însoţească şi sperăm mult să reuşim. S-au făcut propunerile legislative care să permită acest lucru, chiar dacă n-au cetăţenia Republici Moldova, dar nu-i o problemă, că am putea să-i oferim această cetăţenie în câteva zile”, a spus fostul ambasador al Republicii Moldova la București, adăugând: ”Să fie procuror general al Republicii Moldova. Sunt adeptul ferm al acestui lucru, cu atât mai mult cu cât o cunosc personal pe perioada când am fost ambasador şi am colaborat foarte bine”.

Acesta a subliniat că premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a adresat deja mesaje în acest sens, scrie Europalibera.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ştiu că doamna prim-ministru Sandu a adresat mesaje, vedem acum, în funcţie şi de doleanţa şi de disponibilitatea ei. A fost o doleanţă a noastră, vedem şi cum va reacţiona doamna Kovesi. Sperăm mult să dea un mesaj pozitiv”, a declarat Reniță.