Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat duminică, la B1Tv, referitor la cererile adresate Parlamentului privind arestarea preventivă a unor deputați sau senatori, că nu a contat neapărat numărul de parlametari dintr-un anumit partid, existând "o voință unitară de a bloca aceste măsuri".
"Observăm, nu de puține ori, în Parlament, unde se iau decizii de natură politică, atunci când se modifică anumite legi sau atunci când solicităm avize pentru arestarea unor parlamentari, indiferent din ce partide fac parte: de fiecare dată ne-am lovit de o oarecare opoziție cu privire la activitatea DNA. Este cunoscut faptul că, în ultima perioadă de timp, toate avizele de arestare preventivă pe care noi le-am solicitat au fost respinse, chiar dacă persoanele făceau parte din partide diferite. Deci nu a contat neapărat numărul de parlametari dintr-un anumit partid ci pur și simplu a fost o voință unitară de a bloca aceste măsuri preventive", a afirmat Kovesi, citată de Agerpres.
Ea a precizat că nu ar trebui să existe o astfel de procedură și că ar trebui eliminată.
"Adică nu ar trebui Parlamentul României, care are ca principală atribuție elaborarea legilor, nu ar trebui să blocheze sau să se interfereze în niciun fel cu activitatea judiciară. Eu cred că cel care trebuie să ne spună dacă o persoană trebuie să stea în arest sau nu este judecătorul. Aici avem două situații diferite. Avem situația miniștrilor și a foștilor miniștri pentru care nu primim aviz să începem urmărirea penală și în aceste situații, practic, noi închidem dosarele, pentru că nu le putem continua. Și avem situația parlamentarilor, față de care cerem o măsură a arestării preventive și nu se aprobă. În acest ultim caz, noi toate dosarele le continuăm, le trimitem la instanță și va decide instanța, la final, dacă îi condamnă sau dacă dau altă soluție în dosar", a explicat șeful Anticorupție.
Kovesi a subliniat că există suficiente garanții de a preîntâmpina eventuale abuzuri ale procurorilor prin simplul fapt că aceste cereri sunt verificate de către judecători.
"Sigur că atunci când vezi că ți se resping toate arestările pe bandă rulantă, sub diverse motive, poate lumea crede că noi ne descurajăm — nu, noi o să continuăm să ne facem treaba și atunci când vom avea parlamentari care comit astfel de fapte noi o să continuăm să cerem avize. Este răspunderea Parlamentului dacă va da avize sau nu va da", a mai spus șeful DNA.