Jurnaliştii site-ului luju.ro anunţă că Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justiţie a început urmărirea penală împotriva autorilor comunicatului PÎCCJ din ianuarie 2017, în care au fost livrate informaţii despre împrejurările aducerii fugarului Nicolae Popa în ţară. Conform Lumea Justiţiei, acuzaţiile se referă la favorizarea făptuitorului şi la fals în declaratii.
Jurnaliştii de la luju.ro amintesc că, aşa cum prevede legea, comunicatele de presă ale PÎCCJ sunt avizate de Procurorul General al României, respectiv Augustin Lazăr, în acest caz.
„Soc si groaza pentru taica Lazar. Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie anunta extinderea urmaririi penale in dosarul privind-o pe procuroarea Laura Codruta Kovesi, deschis ca urmare a plangerii penale formulate de fostul deputat Sebastian Ghita cu privire la aducerea in tara din Indonezia a fostului director Gelsor Nicolae Popa.
Potrivit unui comunicat de presa pe care Lumea Justitiei il prezinta in exclusivitate, in dosarul privind-o pe Laura Codruta Kovesi s-a dispus inceperea urmaririi penala "in rem" sub aspectul savarsirii infractiunilor de favorizarea faptuitorului si fals in declaratii.
Faptele au legatura cu un comunicat de presa publicat pe site-ul Ministerului Public in 9 ianuarie 2017, despre care Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitiei a retinut ca s-a anuntat in mod nereal faptul ca procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul PICCJ "au dispus prin ordonanta inceperea urmaririi penale cu privire la fapta" (conform comunicatului PICCJ - facsimil 2), respectiv la infractiunea de abuz in serviciu, avand ca obiect informatiile difuzate in mass-media de fostul deputat Sebastian Ghita", se arată pe luju.ro.