Kovesi își face echipă la Parchetul European. Salariul este unul fabulos

Kovesi își face echipă la Parchetul European. Salariul este unul fabulos

Procurorul general al UE, Laura Codruţa Kovesi, angajează director de comunicare la Parchetul European. Postul a fost scos la concurs iar termenul limită de depunere a candidaturilor este de  5 ianuarie 2020.

Câștigătorul concursului va fi angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată, de 3 ani, cu posibilitate de prelungire, iar salariu va fi în jur de 8.000 de euro. Candidații trebuie să aibă minimum 8 ani de experiență în poziții cu sarcini relevante pentru jobul de director de comunicare al EPPO.

Directorul de comunicare al Parchetului European va lucra direct cu şefa Parchetului, fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Un avantaj vor avea candidații care au fost manageri de comunicare, ofițeri de presă sau purtători de cuvânt în instituții din sistemul judiciar și din cel de ordine publică și impunere a aplicării legii, potrivit anunțului făcut de instituția europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Salariul de bază pentru funcția de director de comunicare lal Parchetului European este de 7.845 sau 8.175 euro pe lună, în funcție de vechimea în muncă a celui care va câștiga concursul.

Trebuie cunoscut faptul că deținătorul jobului are nevoie de un certificat valabil privind accesul la informații clasificate.

„Candidatul/deținătorul jobului trebuie fie să dețină o certificare valabilă a autorizării de securitate la nivelul „UE Secret” (acces la informații și materiale a căror divulgare neautorizată poate aduce prejudicii grave intereselor esențiale ale Uniunii Europene sau ale unuia sau mai multor state membre – n.r.), fie să fie dispus să parcurgă procedura de verificare de securitate la nivel național", se arată în anunțul EPPO.

Autorizarea de securitate reprezintă decizia administrativă emisă după finalizarea unei investigații de securitate efectuate de către autoritatea națională de securitate competentă, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele naționale aplicabile în materie de securitate, prin care se atestă că persoanei respective i se poate permite accesul la informații clasificate până la un nivel specificat.

În România, instituția care autorizează un asemenea certificat este ORNISS  - Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, anunță romaniatv.ro.