Kovesi, în IMPAS. Răsturnare de SITUAȚIE cu privire la CANDIDATURA pentru funcția de procuror șef al Parchetului EUROPEAN

Astăzi, la ÎCCJ, Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, a făcut o serie de precizări cu privire la candidatura lui Kovesi pentru funcția de procuror șdef al Parchetului European. Anterior, Greblă declara că acestă candidatură este „prematură şi nepotrivită”, iar astăzi acesta a spuns că procurorii vor fi desemnați de o entitate națională să candideze pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European.

 

„Pe de altă parte, nu cred că va fi o procedură deschisă. Adică fiecare procuror din Europa poate să depună o candidatură și atunci cineva va selecta din 5 -6-30 de mii de procurori. Procurorii vor fi desemnați de o entitate națională să candideze pentru acest post”, a spus Toni Greblă luni, la sediul ÎCCJ. În spaţiul public au apărut informaţii că fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, va candida pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European.

 

Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi a complicilor acestora. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO îşi va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înfiinţat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.