Kovesi, strigăt de disperare după audierea la ÎCCJ: „Am protecție. Am fost amenințată!”

Fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a ieșit de la audierea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde a fost audiată pentru revocarea controlului judiciar impus în dosarul în care este cercetată pentru repatrierea lui Nicolae Popa din Indonezia. Plângerea a fost depusă de Sebastian Ghiță.

Redăm declarațiile Laurei Codruța Kovesi:

„Am dat o declarație, am explicat motivele de nelegalitate pentru care se impunea să fac această declarație. Avocatul meu a prezentat motivele, a participat un procuror de la ÎCCJ , dar ce s-a întâmplat în sala de judecată nu vă pot spune. Am făcut o contestație în care am arătat că măsura nu a îndeplinit condițiile legale și mi-am motivat argumentele în acest sens. Nu vă pot spune ce s-a întâmplat în sala de judecată.

Aștept rezultatul negocierilor. Face parte, inclusiv această etapă, din aceeași campanie de denigrare și de hărțuire. 

Am încă această interdicție de a vorbi. Bineînțeles, mai sunt și alți procurori și judecători care sunt atacați zilnic pentru că și-au făcut treaba. Se dă un semnal și celorlalți prin atacarea șefilor. O să se dovedească, în timp, că toate aceste acuzații nu sunt fondate.Unii vor să fure liniștiți în continuare, iar noi i-am împiedicat. Sunt mulți procurori și judecători curajoși. Aceste acuzații nu sunt fondate.

Începând din 2016, întotdeauna am tras un semnal de alarmă. Am protecție în acest moment. Protecție față de faptul că am primit numeroase amenințări. Am trimis copie după toate amenințările pe care le-am primit. CSAT a decis că trebuie să beneficiez de protecție în continuare.

Colegii care lucrează în DNA, în proporție de 90% sunt aceiași, este doar o chestiune de mobilizare. Sunt curajoși, profesioniști și își vor face treaba dacă vor fi lăsați. Sunt convinsă că și-o vor face.”, a declarat Kovesi.