O nouă opinie lansată pe contul personal de socializare, este despre cum până mai ieri „hastagienii îl ardeau pe Ponta și pe Oprea în Piața Publică, că așa le spunea Sistemul, astăzi îi iubesc, că așa e ordinul”, scrie politicianul Gelu Vişan. Mai mult, politicianul arată cum li s-au închis dosarele de către Kovesi, după ce au ales să devină vocali împotriva lui Dragnea deşi, a fost bun prieten cu şefa DNA: „Kovesi îi scoate nevinovați, le acoperă hoțiile și le închide dosarele, doar ca să-l dea jos pe Dragnea”.
Iată şi argumentele sale: "DNA-Ponta-Kovesi-Adrian Năstase-Rus-Dâncu-Șova-Maior-Oprea-Iohannis-Orbán-Blaga-Lazăr-Helvigh-Tudose-Grindeanu-Haștagieni contra Dragnea. Când eu spuneam public despre Tel-Drum și Dragnea, el se întâlnea cu Kovesi la tăiatul porcului și turna vin în paharele largi ale Sistemului. Șova-Ponta-Oprea-Iohannis-Orbán-Blaga, toți cu dosare la DNA, toți făcuți scăpați de Kovesi pentru că au devenit Haștagieni și sunt contra lui Dragnea. Până mai ieri "hoți" la drumul mare, bălăcăriți de televiziunile Sistemului, astăzi li s-au închis dosarele, sunt scoși de Kovesi basma curată, se falsifică probe, deodată sunt "curați", doar pentru că sunt contra lui Dragnea. Fiecare din motivul lui.
Legea e călcată în picioare, hoțiile ascunse, doar să-l prindă pe Dragnea cu ceva. Toți Hoții ăștia sunt spălați de Kovesi doar-doar îl înfundă pe Dragnea. Fiecare dintre ei, au motive POLITICE bine întemeiate: Iohannis vrea să ajungă din nou președinte, DNA-ul se face că nu vede casele furate și falsurile; Ponta, Oprea, Dâncu, Tudose, până și Năstase-Hrebengiuc vor să pună mâna pe PSD, Kovesi îi scoate nevinovați, le acoperă hoțiile și le închide dosarele, doar ca să-l dea jos pe Dragnea.
Orbán e-n stare să facă orice ca să scape de pușcărie, se face preș în fața lui Kovesi, iar ea i-a promis că-l scapă. Blaga mai are de făcut o campanie electorală pentru Iohannis, dar și un dosar de închis și i-a promis și lui că-l scapă.
(...) până mai ieri l-ar fi ars pe Ponta și pe Oprea în Piața Publică, că așa le spunea Sistemul, astăzi îi iubesc, că așa e ordinul. Atâta prostie mai rar; dar unde-i ordin de la Șefii-ăi mari, de la Suprastatale, cu plăcere. Kovesi și cu Lazăr fac un joc politic și pentru asta îi fac scăpați pe toți (...).
Dar cine dracu' e Dragnea de toată lumea îi vrea capul, deodată? De unde și până unde, că până mai ieri era cu Kovesi buză-n-buză? Ce s-a întâmplat de nu mai este protejat de DNA, ca pânâ acum? O veritabilă mafie vrea să ia capul unuia care era în aceeași gașcă cu ei până mai ieri. PSD-"ciuma-roșie" (?) dar și Ponta, Rus, Dâncu-Oprea-Tudose, și ei sunt PSD-iști, ei ce dracu' sunt, ciuma neagră? Nu, ei au devenit turnătorii și prietenii lui Iohannis și Kovesi.
(...) Sistemul Mafiot care conduce Statul Român în frunte cu Kovesi și Iohannis, este disperat după pierderea lui Coldea și a ruperii protocoalelor cu SRI care, împreună cu DNA, au pus mâna pe țară. Dragnea a cedat presiunii opiniei publice și, de unde până mai ieri era prietenul Sistemului, a decis să scoată legile Justiției, care oricum nu schimbă mare lucru dar, alături de pierderea SRI din câmpul tactic al Sistemului înseamnă un prim pas în însănătoșirea Justiției: Judecătorii au prins curaj, cei șantajabili sunt cunoscuți, generalii SRI au fugit primii din câmpul tactic odată cu pensionarea, Helvigh nu mai are chef să implice SRI decât eventual în realegerea lui Iohannis, dacă rezistă până în 2020, lucru puțin probabil, pentru că lumea a început să vadă că sarcina lui este să vândă România Străinilor.
Odată cu însănătoșirea Justiției, Sistemul începe să se prăbușească, pentru că el nu a putut supraviețui decât printr-o justiție aservită pentru care legea nu există. In acest moment Sistemul Corupt și Mafiot condus de Kovesi și Iohannis este pe cale a se prăbuși dacă Parlamentul, adoptă, împotriva Sistemului, legile Justiției. In acel moment practic Kovesi va trebui să răspundă penal, ca și Iohannis, Ponta, șamd. E pe viață și pe moarte, de aceea o vedeți pe Kovesi, care și-a pierdut autocontrolul ducându-se la întâlniri politice și cerând să iasă lumea în stradă.
FRICA lui Kovesi și Iohannis, alături de tot Statul Mafiot, de o Justiție Corectă și de Pușcărie, aceasta este cauza acestui război; Românul are o vorbă:De ce le e frică nu scapă!", a scris Gelu Vişan pe contul personal de Facebook.