Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, referitor la scandalul internaţional „Panama Papers”, că instituţia pe care o conduce poate confisca şi bani care nu se află pe teritoriul României.
„Putem confisca în general bani obținuţi sau orice venituri obţinute în mod ilegal atunci când dovedim că s-a comis o infracţiune şi putem confisca sume de bani care nu se află pe teritoriul României”, a spus Kovesi, în emisiunea „După 20 de ani”, de la Pro TV.
Întrebată dacă pot fi confiscaţi banii obţinuţi ilegal şi ascunşi într-un paradis fiscal, şefa DNA a răspuns: „Şi conturi cu sume de bani, putem să le disponibilizăm. Toate aceste activităţi se fac prin intermediul comisiilor rogatorii”.
Atenţi la tot ce apare
„Suntem atenţi la tot ce apare în spaţiul public (despre Panama Papers - n.r). Sunt situaţii în care folosim informaţii din spaţiul public pentru a deschide anumite investigaţii, folosim informaţii din spaţiul public care pot fi verificate ulterior prin diverse mijloace probatorii pe care noi le putem administra”, a declarat Kovesi.
Pe de altă parte, şefa DNA a mai spus că în primii trei ani de mandat a resimţit presiuni exercitate prin declaraţii din partea unor persoane cu funcţii importante, dar şi din partea Parlamentului prin respingerea cererilor de arestare ale DNA. Kovesi a atras atenția că persoanele condamnate pentru corupţie nu ar trebui să îşi mai poată exercita funcţia.