În ce dată ar putea afla Laura Codruța Kovesi dacă rămâne cu interdicția de a PĂRĂSI ȚARA. Fosta șefă a DNA, la mâna Instanței supreme

Înalta Curte de Casație și Justiție va lua în discuție pe data de 3 aprilie contestația formulată de Laura Codruța Kovesi împotriva măsurii preventive instituite de procurorul de caz, Adina Florea, în dosarul în care aceasta are calitatea de inculpate, cauză aflată pe rolul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Laura Codruţa Kovesi a contestat, vineri, controlul judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor. Contestaţia a fost depusă la sediul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cadrul măsurii preventive, Kovesi are mai multe interdicţii. Una este să nu discute cu procurorul general, Augustin Lazăr, au precizat surse judiciare pentru Mediafax.

Ordonanţa prin care s-a dispus controlul judiciar cuprinde următoarele obligaţii pentru fosta şefă DNA:

-Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

-Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie cu privire la schimbarea locuinţei;

-Să se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;

-Să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz;

-Să nu desfăşoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, dată fiind situaţia de fapt care face obiectul urmăririi penale şi funcţia în exercitarea căreia a comis faptele penale;

-Să nu deţină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori;

-Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.

Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruţa Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI.