În spațiul public a ajuns un document care arată nota de fundamentare privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa, a cărui aducere în țară, Sebastian Ghiță a declarat că ar fi plătit-o din propriul buzunar.
Jurnalista Adina Anghelescu a făcut public documentul, declarând că acesta a stat la baza aducerii în țară a lui Nicolae Popa.
„Până acum, din momentul în care au venit toate dezvăluirile în subiectul acțiunii operative de aducere în țară a condamnatului de la acea vreme, Nicolae Popa, au existat date care au fost oferite opiniei publice prin intermediul Antenei 3. Exclusivitatea este că nimeni nu a văzut acest document. Această notă de fundamentare a stat la baza aducerii în țară a lui Nicoae Popa, sub coordonarea directă a doamnei Kovesi. După cum se vede în acest document, este semnătura doamnei Kovesi. Ea spunea că nu a fost implicată niciodată. Este și semnătura domnului Coldea”, a declarat Adina Anghelescu la Antena 3.
Jurnalista a adăugat că nota de fundamentare este „deschiderea către achiziționarea unui avion particular”.
„Ce e foarte interesant e că această notă de fundamentare e deschiderea către achiziționarea unui avion particular. Știut fiind până atunci că extrădații se aduceau în țară cu avion de linie, aici se pare că aveau nevoie de un avion particular. De ce? Pentru că se apreciază că în situația alegerii unor curse comerciale de linie poate exista probabilitatea respingerii solicitărilor de tranzit sau refuzul comandanților aeronavelor implicate de a îmbarca și transporta un deținut. Aberant! Nu am văzut până acum vreun comandant de aeronavă să spună stop că pe ăsta nu-l iau”.