CEDO a stabilit: când se tranșează războiul Kovesi-Guvern

CEDO a stabilit: când se tranșează războiul Kovesi-Guvern

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea Guvernului de a amâna cu două luni termenul până la care instituția trebuie să răspundă la întrebările instanței, dar a aprobat amânarea cauzei până pe data de 24 mai.

CEDO a respins cererea Guvernului de amânare cu două luni a termenului până la care Executivul trebuie să răspundă întrebărilor CEDO şi să îşi facă apărările atât pe fond, cât şi pe admisibilitate, în cauza Kovesi vs. România. Totuși, CEDO a aprobat amânarea cauzei până pe data de 24 mai.

„CEDO a admis solicitarea de amânare formulată de Guvernul României în cauza cu numărul 3594/2019 la data de 25 aprilie 2019, dosar ce o vizează pe reclamanta Laura Codruța Kovesi, sens în care noul termen pentru depunerea concluziilor pe admisibilitatea cererii și pe fondul cauzei este în data de 24 mai 2019. Procedura este una uzuală la nivelul Direcției Agent Guvernamental, fiind cauzată de numărul foarte mare de dosare ce trebuie gestionat în timp scurt, cât și de lipsa de promptitudine din partea autorităților în vederea furnizării actelor necesare apărării. Astfel, toate cauzele aflate pe rolul CEDO suferă cel puțin 2 amânări, termenele acordate fiind de la 1 lună la 4 luni.”,  a declarat agentul guvernamental la CEDO, Viorel Mocanu, conform DC News.

Avocata lui Kovesi a explicat că Guvernul avea ca termen de răspuns data de 7 mai. Pe 25 aprilie, un subaltern al agentului guvernamental la CEDO, Viorel Mocanu, a adresat CEDO o cerere de preschimbare a acestui termen de 7 mai cu unul pentru data de 25 iunie 2019. 

Ne puteți urmări și pe Google News

După termenul din 24 mai, CEDO va acorda un termen şi pentru Kovesi pentru a răspunde întrebărilor Curţii şi argumentelor Guvernului şi pentru a-şi preciza pretenţiile financiare din partea Guvernului român. 

Avocata estimează că CEDO ar putea fixa un termen final când se va pronunţa în cauză atât pe fond, cât şi pe admisibilitate, în toamna acestui an.

„CEDO a informat ambele părți, procedura de judecată e una de urgență. E aberant să ceri un termen de 2 luni în condițiile în care e o procedură de urgență, cred că e doar o încercare de amânare a procesului din partea guvernului.”

Laura Codruţa Kovesi a atacat la CEDO decizia de revocare din funcţia de şef al DNA pe data de 8 ianuarie.

Kovesi a declarat că nu a avut calitatea de parte în conflictul constituțional soluționat la CCR, că instanța constituțională a hotărât revocarea sa, dar că nu a fost citată și nici n-a avut posibilitatea de a se apăra.

Pe 9 iulie 2018, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce a fost obligat în acest sens de Curtea Constituţională.