Kovesi a rămas fără ALIAȚI. Previziuni SUMBRE pentru șefa DNA: "Asta o să se întîmple"

Kovesi are zilele numărate în fruntea DNA! Aceasta este ideea tot mai des susținută de clasa politică din România.

Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, se află într-un război total cu politicienii din România. Abuzurile făcute de procurori și scoase la suprafață atît de EvZ cît și alte canale media au oferit posibilitatea clasei politice de a contesta, în cei mai duri termeni, metodele folosite de Kovesi & co.

Presiunea creată pe șefa DNA o să aducă demisia acesteia, susține Gelu Vișan, secretarul executive al PMP.

Vişan este convins că ministrul Justiției va pune în aplicare dorința clasei politice și "până la urmă va face ce trebuie: va trimite preşedintelui cererea de revocare" a Laura Codruţei Kovesi.

Potrivit lui Vişan, Kovesi a fost numită politic şi şi-a folosit funcţia în scopuri politice, eliminând la comandă anumiţi lideri politici: Olguţa Vasilescu, Ludovic Orban, Elena Udrea, Vasile Blaga. Reprezentantul PMP a mai susţinut că şefa DNA a "dinamitat" economia, politica şi administraţia, iar acum dinamitează şi statul de drept.

Dacă şefa DNA va rămâne în funcţie, ar însemna că "oricine poate călca pe Constituţie ca pe dude".