Pugilistul Vladimir Klitschko şi-a apărat cu succes titlul de campion la categoria grea, versiunile IBF, WBA şi WBO.
Ieri dimineaţă, la Berna (Elveţia), sportivul ucrainean l-a demolat pe boxerul american Tony Thompson. Vladimir şi-a făcut adversarul KO în repriza a şasea şi a ajuns la cel de-al 58-lea succes din carieră.
Din acest total, ucraineanul a reuşit să învingă de 51 de ori în urma KO-urilor. Klitschko nu a avut probleme cu pugilistul american, care, înainte de a fi declarat învins, a fost numărat de arbitru şi în cea de-a cincea rundă. Înaintea confruntării de la Berna, tensiunea a atins cote extreme. La cântarul oficial, Tony Thompson a făcut un gest uluitor. El i-a arătat degetul mijlociu adversarului său şi a anunţat că nu îi va lăsa nicio şansă în timpul confruntării. "Vă spun eu cum va fi meciul. O să-l bat rău pe Vladimir Klitschko, apoi o să iau cu mine toate centurile alea şi o să le duc acasă", a trâmbiţat boxerul american. Vladimir cel optimist
Vladimir a recunoscut că a fost şocat de gestul adversarului său şi a prezis că Thompson nu va avea viaţă lungă în ringul din Berna. "Pronostichez că îl distrug în runda a cincea. Nu rezistă mai mult", a spus ucraineanul, care "l-a iertat" pe american, lovindu-l decisiv în cea de-a şasea repriză. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/NfeqdzjG9Lo?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>