Preşedintele Klaus Iohannis a început vizita oficială în Chile și va semna cu omologul său, Gabriel Boric, un memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă după-amiază, de preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric. Cei doi oficiali urmează să semneze un memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Ceremonia oficială de primire a şefului statului român de către preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric, a avut loc la Palatul la Moneda din Santiago de Chile. Cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune. Programul mai include un dejun oficial.
Iohannis, vizită oficială în Republica Chile
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială în Republica Chile are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două ţări şi încurajarea contactelor interumane. Pe agenda discuţiilor oficiale dintre cei doi preşedinţi se vor afla stadiul şi perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilităţi de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale şi atragerea reciprocă de investiţii, pe sectoarele de IT, energie, mediu şi agricultură.
Cooperarea în plan multilateral, aspectele legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două ţări, consolidarea democraţiei la nivel global, apărarea drepturilor omului şi combaterea schimbărilor climatice, inclusiv educaţia pentru climă, sunt teme care vor fi abordate în discuţiile celor doi şefi de stat. România va deschide în octombrie primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române.
Vizita oficială în Chile, prima de acest nivel în ultimii zece ani, este a doua etapă a turneului pe care preşedintele României îl efectuează în America de Sud, până pe 26 aprilie. Marţi şi miercuri, Klaus Iohannis a fost în vizită în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani. Cu acest prilej el s-a întâlnit, la Brasilia, cu omologul său Luiz Inacio Lula da Silva, iar la Rio de Janeiro cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Acesta îşi va încheia turneul sud-american cu o vizită oficială în Argentina, prima de acest nivel în ultimii 30 de ani.