Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că şi-a făcut viză de reşedinţă pentru Bucureşti, precizând că va vota în Capitală la alegerile locale.
"Este bine să se ştie că mi-am făcut viza de reşedinţă pe Bucureşti, adică voi vota la alegerile locale aici pentru primar general şi de sector şi pentru CGMB şi de sector", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
El a afirmat că astfel va fi mai interesat de modul în care se face campanie electorală în Capitală.
"Mi s-a părut că este corect aşa şi, în consecinţă, voi fi şi mai interesat de felul în care se face campanie electorală pentru Bucureşti", a arătat şeful statului.