Klaus Iohannis și turismul tanzanian. Președintele atent la investitorii români în domeniu

Klaus Iohannis, declarații comune cu președinta Tanzaniei Sursa foto. Administrația Prezidențială

Klaus Iohannis i-a împărtășit președintei Tanzaniei viziunea României cu privire la dezvoltarea relațiilor cu statele de pe continentul africann. Șeful statului a susținut o declarație de presă în care a enumerat domeniile de interes în care ar putea colabora celeo două state.

Klaus Iohannis și președinta Tanzaniei, Samia Hassan, au susținut declarații de presă la finalul întrevederii pe care au avut-o. Cu acest prilej, șeful statului i-a împărtășit omoloagei sale propria viziune cu privire la dezvoltarea relațiior româno-tanzaniene. În acest context a enumerat și domeniile de interes în care cele două state ar putea colabora în viitor.

„Obiectivul acestei vizite este intensificarea dialogului politico-diplomatic şi deschiderea de noi perspective de cooperare. În acest spirit, i-am adresat doamnei Preşedinte Samia Hassan invitaţia de a întreprinde o vizită în România, pentru a continua discuţiile foarte bune pe care le-am avut astăzi”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, declarații comune cu președinta Tanzaniei

Președintele României a prezentat presei, concluziile întrevederii pe care a avut-o cu Samia Suluhu Hassan, președinta Republicii Unite Tanzania. El a adus în discuție viziunea României cu privire la „redinamizarea” relațiilor cu statele africane.

„I-am împărtăşit doamnei Preşedinte viziunea României privind redinamizarea relaţiilor noastre cu statele continentului african, în contextul în care România a adoptat recent Strategia Naţională pentru Africa. Tanzania este un partener valoros în demersurile strategice ale ţării noastre în raport cu partenerii africani”, a declarat Klaus Iohannis.

Potrivit spuselor sale, convorbirile au fost deschise și productive.

„Convorbirile noastre au fost deschise şi productive. Am constatat că avem teme de interes comun şi poziţii similare faţă de multe dintre provocările globale actuale”, a arătat şeful statului.

Sursa foto: Presidency,ro

Domeniile în care pot colabora cele două state

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că există o bază solidă pentru extinderea relaţiilor bilaterale dintre România și Tanzania. Șeful statului a enumerat domeniile în care pot colabora cele două țări.

„Am convenit să dezvoltăm cooperarea în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât şi pentru Tanzania, cum ar fi educaţie, protecţie civilă, agricultură, silvicultură, IT şi securitate cibernetică. În acest sens, salut semnarea astăzi a două memorandumuri de înţelegere care urmăresc intensificarea cooperării bilaterale în domeniul managementului riscului de dezastre şi al asistenţei umanitare internaţionale, precum şi a cooperării ştiinţifice, economice şi tehnice în domeniul agriculturii şi al mediului”, a afirmat Iohannis.

Discursul prezidențial nu a ocolit turismul, mai ales că există numeroși antreprenori români care au investit în turismul din Tanzania. De altfel, presa locală a relatat despre faptul că președintele român poate contribui la dezvoltarea schimburilor turistice între cele două state.

„Am convingerea că vom continua să lucrăm împreună pentru a încuraja mediul de afaceri din Tanzania şi din România să demareze şi alte proiecte comune”, a subliniat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis va promova Tanzania la Bruxelles

În declarațiile susținute, președintele României a menționat că s-a oferit să medieze și să promoveze relațiile țării gazdă cu Uniunea Europeană. Mai mult, cei doi  șefi de stat au abordat și teme legate de securitatea regională și internațională. Klaus Iohannis a precizat că România și Tanzania sunt interesate de soluționarea crizelor prin dialog.

„I-am transmis, totodată, doamnei Preşedinte că Tanzania poate conta pe România în ceea ce priveşte promovarea şi dezvoltarea relaţiilor cu Uniunea Europeană. În cadrul discuţiilor de astăzi am avut şi un schimb de opinii cu privire la evoluţiile înregistrate într-o serie de dosare regionale şi internaţionale de actualitate. România, ca şi Tanzania, este interesată de soluţionarea situaţiilor de criză la nivel global prin dialog, prin instrumente multilaterale şi prin respectarea dreptului internaţional”, a adăugat Klaus Iohannis.

Sursa foto: Presidency.ro

Președintele a prezentat situația crizelor de securitate

În acest context, ca vecin direct al Ucraina, și stat riveran la Marea Neagră, Klaus Iohannis, a prezentat președintei Tanzaniei propriile evaluări cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. De asemenea, a făcut o trecere în revistă a evoluţiilor războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei.

„Am prezentat amplele măsuri politico-diplomatice, logistice şi administrative luate de România pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, inclusiv către ţările africane”, a precizat președintele.

Președintele a vorbit și despre situația din Orientul Mijlociu, subliniind necesitatea ca violențele să nu se extindă, iar civilii să fie protejați.

„Nu în ultimul rând, am abordat situaţia din Orientul Mijlociu, subliniind necesitatea ca violenţele să nu se extindă, civilii să fie protejaţi, ajutoarele umanitare să aibă acces în zonă şi dreptul internaţional să fie respectat. România are convingerea că doar soluţia celor două state poate asigura pacea şi stabilitatea pe termen lung în regiune”, a mai spus Iohannis, conform Administrației Prezidențiale.