Unul dintre gesturile definitorii ale campaniei preelectorale ale acestei săptămâni a avut loc atunci când liniștea din tabăra ACL a fost perturbată de o ieșire agresivă a lui Crin Antonescu la adresa lui Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, băgat în corzi de atacurile lui Antonescu. După ce fostul președinte PNL, Crin Antonescu, l-a lăsat din brațe pe Klaus Iohannis, afirmând că nu este și nu a fost niciodată implicat în proiectul „Klaus Iohannis președinte”, Iohannis i-a dat acestuia o replică acidă: „Sunt convins că după ce își termină concediul și revine o să mă vadă mai bine în haina de președinte și eu contez pe votul lui, și nu numai, și pe sprijinul domniei sale”. În plus, acesta a catalogat ipoteza unei candidaturi la prezidențiale a lui Antonescu drept o glumă.
Ceartă la statuia lui Brătianu
În plus, ca și Partidul Reformator Liberal, Klaus Iohannis și liderii PNL au încercat să profite electoral de pe seama evenimentului organizat în județul Argeș cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea fostului mare lider liberal Ion (Ionel) I.C. Brătianu. Dacă Iohannis a depus o coroană de flori la mormântul de la capela de pe domeniul Brătienilor de la Florica, Tăriceanu a fost absent de la manifestații. În schimb, a participat vicepreședintele PLR, Andrei Gerea.
La Timișoara, evenimentul de omagiere, organizat de liberalii reformatori s-a transformat într-o scenă de declarații despre întâietatea de a fi urmași ai fruntașului liberal, clamată de ambele aripi. PLR-iștii au fost iritați de faptul PNL-iștii le-au furat ideea și startul, prezentându- se în fața statuii cu un ceas mai devreme decât ei.
Elena Udrea – candidata care a atras ieri toate privirile. Întâlnirea cu Traian Băsescu a fost principalul subiect al televiziunilor de știri. După o întâlnire la Cotroceni care a durat aproximativ două ore, Elena Udrea a afirmat că vrea să continue proiectul lui Traian Băsescu, dar a refuzat să facă publice detaliile discuției, pasându-i această sarcină șefului statului. Ulterior, într-o emisiune la postul B1 TV, președintele Băsescu a afirmat că o susține pe Elena Udrea în cursa pentru Cotroceni. Ținând cont de modul în care s-au reașezat plăcile turnante ale candidaturilor, pentru această toamnă se prefigurează un joc în trei – Iohannis – Udrea – Tăriceanu – în vederea intrării în turul II, alături de Victor Ponta.