Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni joi cu liderul grupului PPE, Manfred Weber, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
"Preşedintele a primit o invitaţie din partea grupului PPE din Parlamentul European care are o reuniune aici, la Bucureşti. Preşedintele va avea o întâlnire joi cu liderul grupului PPE, Manfred Weber", a spus Dobrovolschi, potrivit Agerpres, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.
Biroul Grupului Partidului Popular European (PPE) se va reuni la Bucureşti, timp de două zile, pe 29 şi 30 septembrie.