Klaus Iohannis s-a întâlnit cu vicepreşedintele Comisiei Europene Jyrki Katainen

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit luni cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, informează Agerpres.

Oficialul european a fost însoţit la discuţii de comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu. Alături de Klaus Iohannis, la convorbiri, care au durat aproximativ o jumătate de oră, au participat printre alţii Leonard Orban, Andrei Muraru şi Dan Mihalache.

În cursul zilei de luni, vicepreşedintele Comisiei Europene a discutat la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta. La finalul întrevederii, premierul a subliniat într-o postare pe facebook că România este primul stat european vizitat de Katainen pentru a prezenta programul de investiţii în valoare de 315 miliarde de euro lansat de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la finele lunii noiembrie.