Klaus Iohannis proclamă o discriminare de tip fascist a populației după criteriu de vîrstă

Klaus Iohannis proclamă o discriminare de tip fascist a populației după criteriu de vîrstă

Lumea civilizată se definește prin grija de a nu discrimina categorii ale populației considerîndu-le inferioare din punct de vedere intelectual. Așa s-a ivit în cazul oamenilor în vîrstă înlocuirea formulei de pensionari cu cea de seniori. Ceva asemănător folosirii obligatori a formulei rromi în loc de țigani. Ca și formula țigani, cea de pensionari a fost socotită nepoliticoasă pentru oamenii mai în vîrstă.

Guvernul a decis prin Ordonanță militară că persoanele mai în vîrstă de 65 de ani nu pot ieși din case, indiferent de motiv, decît între anumite ore ale zilei.

Restul populației, inclusiv copii, adolescenței, pot ieși, desigur dacă vor completa o Declarație pe proprie răspundere. Cei de peste 65 de ani n-au voie în afara orelor impuse militaricește și dacă au zeci de declarații.

Din start ne confruntăm cu o discriminare de tip rasist în funcție de vîrstă. Cei sub 65 de ani au mult mai multă libertate de mișcare decît cei peste 65 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Temeiul acestei măsuri de discriminare tipic fascistă e declarația lui Klaus Iohannis de marți, 24 martie 2020, la finalul ședinței de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19:

„Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.”

De ce li se interzic persoanelor de peste 65 de ani anumite drepturi de care restul populației se bucură? Pentru că aceste persoane trebuie apărate de le însele. Aceste persoane sînt atît de imbecile încît deși știu că sînt victime sigure ale coronavirus bîntuie pe stradă. Și pentru a le salva Klaus Iohannis socotește că trebuie să li se dea voie să iasă din casă, asemenea celor sub 65 de ani, doar între anumite ore.