Klaus Iohannis, pe final de mandat. Cât concediu a avut președintele României

Klaus Iohannis. Sursa foto: Arhiva EVZ

De-a lungul celor 10 ani în fruntea țării, Klaus Iohannis nu ar fi avut vreo pauză. Conform Administrația Prezidențiale, șeful statului nu a avut nicio zi de concediu.

Klaus Iohannis, președinție fără vacanță

Președintele României își va încheia cel de al doilea mandat în curând. Klaus Iohannis a avut locul asigurat la Cotroceni în ultimii 10 ani, perioadă marcată de multe controverse.

Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului nu ar fi beneficiat de vreun concediu în acest interval.

Aspru criticat de-a lungul ultimilor ani

Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni la finalul anului 2014. De-a lungul anilor, șeful statului a stat departe de scena dezbaterilor și a fost o prezență discretă pe plan intern.

Mai mult, președintele a fost aspru criticat pentru alegerile privind vizitele externe și mijloacele de transport preferate în acești ani. Folosirea unui avion privat pentru vizitele oficiale și cazările în cele mai luxoase hoteluri i-au adus, de asemenea, valuri de critici.

Klaus Iohannis. Sursa foto: Arhiva EVZ

În plus, turul președintelui prin destinațiile exotice nu a fost uitat de români. Dincolo de controversele iscate în spațiul public, șeful statului nu ar fi bifat vreo zi de concediu în cei zece ani.

Klaus Iohannis, după 10 ani în fruntea României. Răspunsul Administrației Prezidențiale

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului nu și-ar fi întrerupt deloc activitatea în acest interval.

„Președintele României exercită un mandat de reprezentare, iar obligațiile și atribuțiile sale nu pot fi delegate altei persoane. (...) Acest mandat implică exercitarea în mod permanent și neîntrerupt a prerogativelor constituționale și legale”, a transmis Administrația Prezidențială, arată Libertatea.

Legislația muncii prevede ca zilele de concendiu neluate să fie compensate, în contextul încetării contractului de muncă. Regula nu ar fi valabilă și în cazul președintelui.

Pe lângă faptul că nu ar fi avut nicio zi de concediu, președintele nu va primi nici compensații financiare pentru întreaga perioadă. Există o singură excepție în acest sens: anul 2023-2024.