Klaus Iohannis, participă la Gdansk, la manifestările de marcare a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele Klaus Iohannis participă la invitaţia preşedintelui Republicii Polone, Bronislaw Komorowski, la manifestările de marcare a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial care au loc la Gdansk.

"Evenimentul va reuni şefi de stat şi de guvern din state membre ale Uniunii Europene şi va aduce în atenţie semnificaţia proiectului european la 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a comunităţii de valori şi democraţie reprezentate de Uniunea Europeană - garant al păcii pe continentul european după 1945. Ceremoniile vor avea loc la Gdansk, oraş cu o simbolistică aparte, locul unde a început, la 1 septembrie 1939, cea de-a doua conflagraţie mondială şi unde s-a născut Sindicatul Solidaritatea care a contribuit decisiv la sfârşitul regimului comunist în Republica Polonă, marcând începutul căderii Cortinei de Fier în statele Europei Centrale şi de Est", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, manifestările vor cuprinde vizitarea Centrului European Solidaritatea din Gdansk, o dezbatere academică (între istorici) şi un panel politic la nivel înalt. Evenimentele se vor finaliza cu o ceremonie la Monumentul Apărătorilor Polonezi de la Westerplatte