Klaus Iohannis: Nu dorim decuplare de Bulgaria. Țara noastră nu va da în judecată Austria

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă, miercuri, 14 decembrie, la Bruxelles, în timpul căreia a oferit mai multe detalii privind aderarea României la Spațiul Schengen. Președintele a spus că țara noastră nu va boicota Austria și nici nu dorește o decuplare de Bulgaria.

Klaus Iohannis a spus că este exclusă varianta ca Românai să boicoteze Austria. Președintele României a mai adăugat că cea mai importantă temă de discuție pe care o va propune în Consiliul European va fi aderarea României la Spațiul Schengen. Șeful statului a subliniat că acest lucru va rămâne un obiectiv principal al autorităților din România. De asemenea, liderul de la Cotroceni a spus că cele două probleme sunt atutidinea Austriei față de România și votul Olandei împotriva Bulgariei.

În ceea ce privește o decuplare a țării noastre față de Bulgaria, Iohannis a spus că nu vrea ca acest lucru să se întâmple. În plus, președintele a mai punctat că există două variante. Olanda trebuie să își dea acordul în privința aderării celor două țări la Spațiul Schengen sau să permită doar intrarea României.

Totuși, președintele a spus că cea de-a doua variantă nu este cea pe care România ar susține-o. „Imaginați-vă ce se întâmplă dacă Bulgaria, care nu este o mare forță europeană, dar este un bun partener, ar rămâne singură în fața valului migrator. Soluția de decuplare ar fi o soluție de ultimă instanță. Eu și echipa mea nu dorim o decuplare de Bulgaria, nu o considerăm o soluție bună”.

România nu va ataca Austria la CJUE

Președintele a mai adăugat că România nu va ataca la Curtea de Justiție a UE Austria pentru veto-ul din Consiliul JAI. „Acum, la cald si emotie, tot felul de analisti vin cu diverse solutii. Romania nu va ataca la CJUE aceasta chestiune”. Iohannis a continuat prin a spune că nu trebuie căutași vinovați pentru eșecul Schengen în București sau în restul țării pentru că nu se află aici.

În ceea ce privește o nouă discuție cu oficialii din Austria, șeful statului a spus că vor fi începute noi demersuri pentru ca cele două părți să convină asupra subiectului atât de important pentru România. Iohannis a punctat că astfel de discuții nu trebuie evitate pentru că este nevoie de o soluție. Președintele a anunțat că a început să discute cu prim-ministrul suedez. Țara sa urmează să preia conducerea Consiliul UE. „Urmatorul pas trebuie sa fie o reusita. Nu-și dorește nimeni, nici noi, nici alții, să ajungem într-un consiliu JAI cu vot negativ, așa ceva nu se va mai întampla”.

Când va adera România la Spațiul Schengen

Iohannis a mai precizat când va putea țara noastră să facă parte din spațiul de liberă circulație. Președintele a spus că deciziile se vor lua doar în unanimitate, iar poziția Austriei a rămas neschimbată momentan. Așadar, șeful statului a mai adăugat că o aderare la Schengen ar putea să fie posibilă în 2023. Liderul de la Cotroceni a fost întrebat și dacă puteau fi făcute mai multe demersuri pentru ca Austria să nu blocheze extinderea spațiului de liberă circulație.

„Nu, nu se putea face mai mult, pentru că schimbarea de atitudine s-a întâmplat în câteva zile și nu are legătură cu noi, ci cu motivații interne”. În final, președintele le-a transmis românilor să observe cât de optimilte au fost statele membre UE  că țara noastră putea să intre în Schengen. „A fost un punct important în toată atmosfera pozitivă. Suntem doriți în Spațiul Schengen. Nu are rost să cădem într-o depresie colectivă”, a concluzionat Klaus Iohannis.