Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat ieri, în emisiunea „Evenimentul zilei” de la B1 TV, că va prelua conducerea partidului dacă liberalii obțin un scor nesatisfăcător la alegerile europarlamentare. El susține însă că în acest scenariu Crin Antonescu poate rămâne prezidențiabilul PNL.
„Evenimentul Zilei” vă prezintă cele mai importante declarații ale primvicepreședintelui PNL, Klaus Iohannis:
● Sondajele noastre ne situează foarte aproape de 20% (la europarlamentare - n.r.). Eu sper că ajungem la 22% după redistribuire.
● Nu am discutat cu Crin Antonescu această posibilitate (Klaus Iohannis, prezidențiabil PNL în locul lui Antonescu- n.r.) și nici nu cred că o să ajungem în această situție.
● În cazul pur ipotetic în care nu obținem 20% la europarlamentare, automat voi prelua conducerea partidului.
● Se pune problema dacă, în timpul rămas până la prezidenţiale, se poate organiza un Congres foarte rapid.
● Cu Congres e foarte riscant, fără Congres e mai puţin democratic, dar ar fi o perioadă de trecere.
● Indiferent ce se întâmplă, PNL va avea candidat la Preşedinţe.
● Într-un scenariu foarte puțin probabil, Antonescu poate renunța la conducerea partidului, dar să rămână candidatul partidului, în ideea de a coagula opțiunile Dreptei.
● Optimă ar fi coagularea forţelor de Dreapta. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla acest lucru.
● Au existat contacte punctuale cu aluzii (cu PDLn. r.), dar nu s-au așezat oamenii la masă să discute.
● Discuţiile vor avea loc după europarlamentare, însă, cunoscând ambiţiile politicienilor noştri, nu ştiu dacă vom reuşi să avem o alianţă de dreapta. ● Cred că mai degrabă o alianță se va forma pentru turul al II-lea.
● Noi am motivat destul de bine de ce am plecat din USL, mă îndoiesc că explicațiile au ajuns la toată lumea.
● Sloganul ”USL trăiește” este folosit perfid și induce în eroare.
● Sloganul acesta țintește în zona electoratului indecis, care nu urmărește, nu citește, nu este interesat și a auzit ceva în 2012 cu USL și Ponta. Despre sprijinul lui Dan Voiculescu în 2009:
● Nu i-am cerut niciodată sprijinul lui Dan Voiculescu
● A fost prezent (la unele discuții - n.r.). Cu mine personal nu a negociat și nu a discutat nimic.
● Eu n-am fost la Grivco, nici până în ziua de astăzi nu știu unde este. Se pare că a existat o întâlnire acolo.
● Din momentul în care am intrat eu în discuție - după ce am vorbit cu Crin Antonescu, m-a sunat și m-a rugat să vin la discuții - nu am avut astfel de discuții cum nu am avut nici acum, de când am intrat în PNL, vreun fel de discuție cu el, de sprijin sau nesprijin.
● Nu am dorit acest lucru și nu îl doresc. Putem să extindem și în viitor. Despre Călin Popescu Tăriceanu:
● Există această posibilitate şi cred că va reveni în PNL, nu văd ce ar face în politică o persoană singură care nu reprezintă nici măcar un grup de politicieni.
● Cred că ar fi rezonabil să fie reprimit, în măsura în care trecem peste această sincopă.
● Mă gândesc că mai sunt câțiva care îl simpatizează, dar să revină în partid pe o funcție importantă, nu cred că se va întâmpla.
● Toată lumea a fost dezamăgită, nu îmi pot imagina în ce conjunctură ar putea să revină pe o funcţie importantă.
„Nu-mi dau seama în ce direcție vrea să ne ducă Guvernul”
Despre prestația guvernului Ponta:
● Eu aș spune că nu este o guvernare, ci o administrare. Nu-mi dau seama în ce direcție vrea Guvernul să ne ducă.
● Avem o tele-guvernare senzațională, dar la sfârșitul zilei nu-ți dai seama exact care e direcția. Mie îmi lipsește o direcție clară.
● Când am fost în guvern au mai fost și sincope, dar în anumite zone am reușit să impunem un anumit ritm.
● Lucrurile pe care le-am enunțat până acum le vom susține în continuare - TVA redus la 16%, CAS redus, cota unică. Despre susținerea DNA:
● Noi dăm mesaje clare de susținere a statului de drept și a Justiției independente.
● Nu trebuie o susținere a DNA-ului ca la o echipă de fotbal, trebuie lăsată în pace.
● Dacă judecătorii își fac treaba, politicienii ar trebui să se abțină.
● Cunosc suficient de mulți politicieni din Germania, astfel încât să pot aduce orice fel de temă în discuție.
● Înțeleg că ar fi bine să vorbesc mai mult, să fiu mai elocvent, deocamdată nu sunt.