Klaus Iohannis atacă legea care stabilește că o diplomă de doctor este anulată numai de instanță

Președintele României, Klaus Iohannis, a atacat la Curtea Constituțională legea conform căreia o diplomă de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a instanței judecătorești.

Mai exact, este vorba despre acea lege care aprobă o ordonanța de urgență din anul 2016, prin care Guvernul Cioloș schimba legea educației.

Anul acesta, parlamentarii au făcut unele modificări în prevederile inițiale ale ordonanței. Legea care aproba acea ordonanță a fost adoptată de Senat pe data de 1 aprilie 2019, iar potrivit lui Klaus Iohannis, judecătorii CCR au decis deja, în anul 2016, că „legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr 1/2011 este neconstituțională în ansamblul său”.

„Parlamentul avea obligația de a constata încetarea de drept a procedurii legislative inițiale în privința respectivei reglementări (legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr 4/2016)”, este precizat într-un comunicat de presă al președinției.

Totodată, este menționat și faptul că, dacă parlamentarii doreau să mai legifereze pe acest subiect, ar fi trebuit să o facă printr-un proiect de lege nou și nu să modifice unul care era deja declarat neconstituțional în intergralitate.