Președintelel interimar al PNL, Klaus Iohannis, este de părere că liberalii vor putea să revină la guvernare mai degrabă anul viitor, dacă vor iniţia, alături de parlamentari ai altor grupuri politice, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, care să fie aprobată de către plenul reunit al Parlamentului, transmite Agerpres.
"Nu cred că este realist să ne gândim că decembrie ne va duce la guvernare, dar cred că este o posibilitate să reuşim în 2015, dacă îi vom convinge şi pe alţii să vină alături de noi şi, printr-o moţiune de cenzură, să schimbăm Guvernul. Dacă nu, varianta este sfârşitul lui 2016, când avem alegeri parlamentare, şi eu sunt cred că putem până atunci să convingem suficient de mulţi alegători să acesta este proiectul pe care l-au aşteptat", a spus Ionhannis la emisiunea "După 20 de ani', difuzată la ProTV. "Până în 2016, majorităţile se fac şi se desfac în acest Parlament, dar există oarecare lejeritate de trecere dintr-o parte în alta în funcţie de interesul politic. Acest mod de a face politică cred că se poate folosi şi în sens pozitiv, convingând grupuri parlamentare că noi avem o abordare mai bună şi să vină alături de noi".