Oficialii europeni au convenit să tripleze fondul de salvare a imigranţilor din Marea Mediterană în urma Consiliului European extraordinar de la Bruxelles. Astfel, bugetul de salvare maritimă Triton va fi de 120 de milioane de euro. În prezent este de 36 de milioane de euro.
Prezent la reuniunea extraordinară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România este dispusă să trimită experți în zona Mării Meditarane, susținând că este necesară solidaritatea cu statele din regiune care se confruntă cu un flux ridicat de mirganți veniți din nordul Africii, informează Agerpres.
"În intervenția pe care am avut-o am subliniat necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țări riverane Mării Negre, am arătat importanța și necesitatea creșterii bugetului Frontex pentru acțiunile din zonă și faptul că noi sprijinim acest demers, am arătat că România este foarte implicată deja acum în Frontex, dar România este dispusă, dacă se solicită, să trimită mai mulți experți în zonă", a spus șeful statului.
Totodată președintele a subliniat că este foarte important să se lucreze la cauza acestui fenomen, care este sărăcia din țările din Africa. "Este necesar un sprijin pe termen lung pentru a ajuta țările din zona africană în dezvoltarea lor și pentru a elimina astfel rădăcina acestui fenomen. Am subliniat că este extrem important ca această chestiune să fie discutată cu țările africane și arabe pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite", a mai spus Iohannis.
Șeful statului a mai precizat la finalul reuniunii extraordinare a Cosiliului European că în cursul discuțiilor a fost agreat un document care se axează pe întărirea prezenței în Marea Mediterană, combaterea traficului de persoane, prevenirea fluxului de migrație ilegală și pe întărirea internă a solidarității și responsabilității în UE.
De asemenea, Iohannis a afirmat că oferirea de azil este o chestiune extrem de sensibilă deoarece nu există o legislație europeană în materie, subliniind că trebuie găsite soluții atât pentru relocare, cât și pentru reașezarea migranților care vin pe diferite căi în Uniunea Europeană.
Reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema crizei migrației a fiost organizată joi, în contextul în care în ultma perioadă au avut loc mai multe naufragii în Marea Mediterană, peste 1.000 de imigramți prizându-și viața.