Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în discursul susținut cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, importanța României ca furnizor de securitate și stabilitate în sud-estul Europei, precum și la nivel euroatlantic, în special în circumstanțele diplomatice internaționale actuale. Șeful statului a reamintit și de summit-ul NATO organizat luna trecută, când s-au luat decizii referitoare la întărirea militară a flancului estic.
Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre: „Sărbătorim astăzi (luni, 25 aprilie - n.r.) Ziua Forțelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României, care desfășoară misiuni complexe, cu un rol esențial în asigurarea apărării și securității țării noastre.
Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Forțelor Terestre
Militarii din Forțele Terestre demonstrează o pregătire foarte bună, capacitate de adaptare rapidă şi eficiență în cadrul structurilor NATO. Datorită nivelului lor înalt de profesionalism, militarii noștri au o contribuție substanțială la imaginea internațională pozitivă a României în mediul aliat.
Ne aflăm într-un context de securitate complicat, rezultat al agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și se impun, așadar, măsuri speciale suplimentare, cu caracter strict defensiv. La Summit-ul extraordinar al NATO din 24 martie, prin implicarea activă și susținerea țării noastre, s-au luat decizii ferme pentru consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO.
Una dintre cele mai importante decizii pentru România este cea privind constituirea unui grup de luptă al NATO în țara noastră, alături de alte trei astfel de structuri pe Flancul Estic al Alianței, un demers care reflectă coeziunea, solidaritatea și determinarea aliate.
România - furnizor de securitate în flancul estic
În ceea ce ne privește, România este și va continua să fie un important furnizor de securitate și stabilitate în Sud-Estul Europei, precum și la nivel euroatlantic. Consolidarea capacității de apărare reprezintă o prioritate strategică pentru țara noastră, așa cum rezultă și din decizia de a crește cheltuielile pentru Apărare de la 2% la 2,5% din PIB începând de anul viitor.
În aceste condiții, Forțelor Terestre le revine un rol important în creșterea capacității operaționale a armatei noastre, fiind necesar un efort constant și susținut pentru instruirea intensivă și eficientă a unităților militare în condiții complexe, inclusiv în mediu aliat. Totodată, se va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, astfel încât să poată fi îndeplinite cu succes misiuni dintre cele mai complexe.
„Urez mult succes celor aflați la datorie sub faldurile tricolorului”
Forţele Terestre vor continua să aibă un rol semnificativ în consolidarea profilului strategic al României, participând inclusiv la misiuni din teatrele de operații din afara teritoriului țării noastre.
Dragi militari, prin profesionalismul, disciplina, hotărârea şi spiritul de sacrificiu pe care le dovediți zi de zi demonstrați că sunteți pregătiți în orice moment să vă apărați patria și valorile pe care le împărtășim cu aliații și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO. Fie că vă antrenați în poligoanele de instrucție din țară sau că acționați în misiuni internaționale, în diversele teatre de operații, creșteți în fiecare zi prestigiul României şi al armatei noastre.
Urez mult succes în îndeplinirea misiunilor tuturor militarilor și personalului civil din Forţele Terestre aflați la datorie sub faldurile drapelului nostru tricolor.