Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Conferinței Știintifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate – ERMAS 2015. Șeful statului a vorbit și despre Codul Fiscal.
"Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolvă problemele profunde ale economiei noastre", se arată în mesajul președintelui, prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
Președintele Klaus Iohannis a respins, în urmă cu două săptămâni, Codul Fiscal și l-a trimis în Parlament spre reexaminare. Mari susţinători ai Codului, liberalii nu au mai fost de acord cu proiectul.
După ce s-au lăudat că au contribuit la realizarea noului Cod Fiscal și au votat proiectul aproape în unanimitate, în urmă cu trei săptămâni, în Camera Deputaţilor, membrii PNL au trecut de partea Președintelui Iohannis.
„După ce au spus cât de bun e Codul Fiscal care este de fapt liberal, după ce au pus în programul lor de guvernare cota de 19% ca bază (...) acum vor spune că are dreptate Iohannis și Codul Fiscal e foarte prost!”, a transmis premierul care a punctat că „noul PNL este condus de reprezentanţi nu doar slugarnici și ticăloși, ci de-a dreptul niște moluște politice! Se vor sinucide jalnic - Să le fie ţărâna politică ușoară!”, a reacționat atunci premierul.
Ulterior, liberalii au anunțat că vor iniția o serie de consultări cu partidele și cu celelalte părți implicate pe tema Codului Fiscal.