Klaus Iohannis a vorbit cu Laura Codruța Koveși despre o posibilă plecare: Nu se pune problema DEMISIEI. Traian Băsescu are „FANTEZII ELECTORALE”

Președintele României, Klaus Iohannis a dat mai multe declarații despre discuțiile sale recente cu Laura Codruța Koveși, iar acesta a transmis că nu se pune problema unei plecări a șefei DNA.

„Am vorbit cu Procurorul General, pe care l-am rugat ca în virtutea atribuțiilor sale, această cercetare să se facă cu celeritate. Am vorbit cu doamna Koveși, nu e ceva special de comunicat aici. Am întrebat-o cum vede acele acuzații. Mi-a reiterat că nu se simte vinovată cu nimic și am plecat destul de lămurit”, a spus Klaus Iohannis la intrare în Ateneul Român, acolo unde se repetă spectacolul „Parsifal”

De asemenea, Klaus Iohannis a declarat că „Traian Băsescu are fantezii electorale”, atunci când a fost întrebat de un jurnalist despre anumite afirmații ale fostului președinte în legătură cu faptul că Laura Codruța Koveși ar fi amenințat cu arestări.

Știre în curs de actualizare.