România, la fel ca și Europa va ieși din actuala criză post-pandemie prin inivestiții, iar nu prin măsuri de austeritate. Afirmația îi aparține președintelui Klaus Iohannis, care a precizat că Florin Cîțu este cel mai potrivit să conducă actualul guvern.
Președintele Klaus Iohannis a participat la o întâlnire cu ambasadorii acreditați la București, la sediul Ambasadei Portugaliei. Cu acest prilej el a făcut o serie de declarații, legate despre ieșirea din actuala criză post-pandemie.
„În acest context aş face o remarcă şi interesantă, şi importantă pentru români. Vineri am avut un eurosummit în format extins. Mi s-a părut foarte aplicată şi interesantă discuţia acolo, fiindcă acolo avem posibilitatea să vedem cum s-a gestionat ieşirea din criza economică de acum 10 ani şi cum se gestionează acum.
Concluzia cea mai importantă este că din această criză ieşirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii. Acum 10 ani s-a încercat ieşirea din criza prin austritate. Rezultatul nu a fost unul bun. Cu toţii am învăţat lecţia de acum 10 ani şi de data aceasta nu se vom aplica politici de austeritate. Ştiu că sunt unii şi Parlament care se merge spre austeritate. Fals.
Nu aceasta este soluţia. Soluţia sunt investiţiile. Cu siguranţă vom vedea în foarte scump timp rezultatele în infrastructură, în proiecte, iar pentru omnul de rând se va vedea în buzunarul propriu. Scopul nostru este să producem bunăstare”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Premierul Cîțu este cel mai indicat să conducă guvernul
Președintele Klaus Iohannis a comentat declarațiile liderului PNL, Ludovic Orban, cu privire la faptul că premierul României ar trebui să fie aceeași persoană care conduce și partidul aflat la putere. Klaus Iohannis a comentat aceste declarații, la o întrebare venită din partea unui jurnalist și a precizat că lucrurile sunt foarte bine așa cum sunt acum.
„Așa cum este acum este foarte bine, iar premierul nu se stabilește prin vot de partid ci prin votul parlamentului, ceea ce s-a și întâmplat”, a spus președintele.
Șeful statului a precizat că actualul premier, Florin Cîțu poate să inițieze procedura de remaniere a unor miniștri în condițiile în care va considera că nu și-au făcut treaba. El a precizat că premierul va avea susținerea sa pentru acest lucru.